|
Contrabandistul care grațiazã lumea...
Am citit poeziile lui Cezar Haiura la miez de noapte. Ca între contrabandiști de cuvinte. Care nu suportã irigãrile strãvezii ale luminii false, un soi de argonauți pieriți în clepsidre în care curg lacrimi. Ritm de somn de înger, poemele sale mângâie limba românã cu multa metaforã a cuvintelor ce ascund în ele gesturi taumaturgice. Contrabandistul e un descântãtor. Pentru el deschiderea vorbirii cu lumea începe cu a Opta zi, ziua nesfârșitã a nesfârșitului apus-rãsãrit. Dintâi sentimentul este cã-și joacã versurile între degete precum ascetul metanierul. Luați aminte cum curg Rãdãcini, Prietenului, De dor... Sentimentul dãruit este acela de îmbarcare pe o Arcã de sensuri, un soi de recuperare a rãdãcinii de orhidee ce ne este sufletul. Cuminte poetul contrabandist furã Fluturii și-i pune în cimitir , descoperã freamãtul din oasele transparente ale așteptãrii unei minuni (Imponderabil) ori rugina zilei care refuzã sã bucure (Azilul, la Bâlci). Și astfel locurile comune ne sunt redate resacralizate de gândire.
Cea de-a doua limitã a volumului, intitulatã chiar Poet de contrabandã, deschide altã zare. Trece de Limita genelor și-apoi se joacã în freamãtul mãrgelelor de sticlã ce ne sunt cuvintele. Trebuie sã mãrturisesc cã preferata mea rãmâne, inclusiv în primii zori ai nopții în care am citit volumul, Patriotica, un soi de sigiliu poetic al contrabandistului. Spiritul zglobiu al celei dintâi pãrți se pierde într-o ironie tristã, poeme cearcãn spulberând liniștea lecturii. Rând scurt, ca un ham din piele de buiastru, reduce la o clipã respirația din vers. Obosești. Repeți versul și de fiecare datã descoperi alt vers în spatele celei dintâi lecturi. Un amestec de aliaje, cam așa sunã versurile. Un soi de stilou din aripi de avion greu, un Boeing care doneazã ruginã aurie. Citiți PC Life sau Aripi.
Despre De dragoste (și) fizicã poetul contrabandist nu mã lasã sã scriu altfel decât cu zâmbetul în legãtura de busuioc a vorbei hâtre. Floare de mahala ori chiar De dragoste (și) fizicã sunt hârtia de turnesol. Acidã și bazicã, deopotrivã, ironia. Niciodatã neutrã, respirația poetului contrabandist pare cã dezgheațã limbuția unui nimb de jad. Așa apar Persistența Memoriei, Cafeaua cu licurici - preferata mea, ori sensibila Meduzã de caro. Ritmul se menține printr-un desen de linii sferice.
Apoi te întoarce poetul contrabandist ÃŽntre maluri. Caron reia luntrea sã revinã în plasa naiadelor-vers. Cinci poeme scurte, zbatere de reîntoarcere la fizica lumii reale, Tangent la Luminã - ultimul pachet de viersuire prin care poetul contrabandist trece peste vârful inimii celui ce-l citește. Psalmul personal din final, cheie de lecturã a efortului contrabandei prin vãile de cleștar ale poeziei: cartea ca redãruire lui Dumnezeu.
Contrabandistul de poeme, om credincios lui Dumnezeu, se sprijinã pe o poeticã limpezitã de zorii rugãciunii. Joc și urcuș, ritm și contrast, pietruit și transparent deopotrivã versul lui Cezar Haiura hașureazã imperial o hartã interioarã. De-acolo își rãscolește neliniștea. Calcã pe vârfuri de verb sã nu trezeascã paznicii nelimbii neromâne. ÃŽn zori, volumul șade închis în Pdf. ÃŽnchid laptopul și contrabandistul continuã sã umble prin viscerele programelor din custodia memoriei neliniștitului meu caiet electronic. Un virus de calitate, îmi zic. ÃŽnchid ochii și poemele continuã sã se citeascã singure, contrabandistele lui Cezar Haiura. Off line, strig. Și scriu prefața pe obrazul de rouã ai unei primãveri fãrã sfârșit...
Pr. Constantin Necula
|
