Povestea zilei, 07.10.2009 – “Darul străvederii: Pocăinţa monahului”

Povestea zilei 1 Comentariu

Darul străvederii: Pocăinţa monahului

Ucenicul Sfântului Antonie cel Mare, avva Pavel cel simplu, s-a dus odată la o mănăstire. La vremea slujbei n-a intrat în biserică, ci s-a oprit lângă poartă, observându-i cu atenţie pe toţi fraţii ce intrau; căci primise de la Dumnezeu darul străvederii, putând vedea starea sufletească a fiecăruia, aşa cum noi lesne vedem înfăţişarea semenilor noştri.
Aşadar, vedea îndreptându-se spre biserică mulţi fraţi cu chip strălucitor şi privire luminoasă, fiind chiar însoţiţi de îngeri. La un moment dat însă, s-a apropiat un biet frate, însoţit de mulţime de demoni, în timp ce îngerul său păzitor stătea trist, departe de el.
Văzându-l în această stare, Sfântul Pavel lăcrimă şi, cuprins de mare tristeţe, se lovea cu pumnii în piept. Privindu-l, călugării se mirau foarte de felul cum se purta, şi-l rugau să intre în biserică. El însă stăruia; aşa că rămase afară, rugându-se şi jelindu-se, din pricina decăderii fratelui aceluia.
La sfârşitul slujbei, avva Pavel a început iar a-i privi atent pe toţi călugării ce ieşeau din biserică. La un moment dat, îl văzu şi pe acel frate de care am spus mai sus. Acum însă chipul îi era luminat, îngerul păzitor se apropiase de el, în timp ce demonii, cuprinşi de întristare, se ţineau la distanţă. Văzând acestea, sfântul ce avea darul străvederii, dând slavă lui Dumnezeu, strigă:
– O, necuprinse sunt iubirea de oameni şi bunătatea lui Dumnezeu!
Apoi i-a adunat pe toţi călugării din mănăstire şi le-a povestit ce-a văzut înainte de începerea slujbei şi ce-a văzut la sfârşitul ei. După aceea l-a rugat pe-acel frate să povestească ce se întâmplase şi cum Dumnezeu i-a dăruit acea minunată schimbare. Iar el, înaintea tuturor, a început să mărturisească acestea:
– Eu sunt un om păcătos şi multă vreme am trăit în desfrânare. Astăzi însă, intrând eu în biserică, l-am auzit pe Prorocul Isaia sau, mai bine zis, pe Însuşi Dumnezeu, grăindu-mi prin gura aceluia: „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă! Scoateţi din inimile voastre păcatele şi Eu ca zăpada vă voi albi.” Auzind, aşadar, cuvintele acestea, înduioşat foarte tare, am suspinat şi am grăit către Domnul: „Tu Care ai venit în lume ca să-i mântuieşti pe cei păcătoşi, ceea ce ai promis prin prorocul Tău, îndeplineşte-mi şi mie, nefericitul şi nevrednicul. Îţi dau cuvântul meu că de-acum înainte nimic rău nu voi mai făptui! Lepăd toată nelegiuirea. Promit că-Ţi voi sluji de-aici înainte cu inimă curată. Primeşte, Doamne, pocăinţa mea şi stăruinţa mea de-a mă ţine departe de-acum de tot păcatul!”
Auzind spovedania fratelui lor, călugării, mişcaţi din cale-afară, într-un glas, au dat slavă lui Dumnezeu.
(Pateric)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006