Povestea zilei, 29-10-2009 – “Ţăranul şi calul său”

Povestea zilei Fara comentarii

Ţăranul şi calul său

Ierodiaconul Mănăstirii Sarov, Alexandru, povestea odată acestea:
„Într-o dimineaţă, pe când ieşeam din biserică după Sfânta Liturghie, trecând prin faţa chiliei stareţului Serafim, am văzut un ţăran sărac, alergând spre mine, cu şapca în mână.
– Părinte, mă întrebă, nu cumva tu eşti Serafim?
– Nu, dar ce treabă ai cu el?
– Se zice că… „ghiceşte”. Mi s-a furat calul. Cum să-mi mai ţin eu acum familia fără cal? Am ajuns mai rău ca cerşetorii.
Întristat şi eu de necazul ce dăduse peste sărmanul om, am aruncat o privire în chilia bătrânului şi l-am văzut lângă scara cea lată, ducând lemne în hambar. Atunci i-am zis ţăranului:
– Uite, el este stareţul Serafim. Cel care trebăluieşte pe lângă chilie.
Ţăranul a alergat degrabă şi-a căzut la picioarele bătrânului care însă l-a ridicat cu bunătate, întrebându-l:
– De ce vrei să vorbeşti cu mine, nevrednicul?
– Batuşca, cineva mi-a furat calul. Şi, fără cal, nu-mi pot hrăni familia. De-aceea am venit la tine, fiindcă se spune că tu „ghiceşti”…
Atunci stareţul i-a prins ţăranului capul în palme şi, apropiindu-l de-al său, i-a spus:
– Nu mai spune nimic, taci… şi du-te la… (îi spuse numele unui sat apropiat de-al său). Înainte să intri în sat, apuc-o spre dreapta. Trebuie să treci de patru case ţărăneşti, prin partea din spate. Vei vedea poarta unei curţi. Împinge-o, dezleagă-ţi calul şi ia-l fără să spui nimic.
După o vreme – îşi continuă povestirea ierodiaconul Alexandru – am aflat că, într-adevăr, ţăranul şi-a găsit calul acolo unde-i spusese stareţul.”
(Sfântul Serafim din Sarov)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006