“REŢETA” MÂNTUIRII

8:52 am Cristian Muntean                                                     

„REŢETA” MÂNTUIRII

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 1/2003

Nu ştiu în ce măsură putem vorbi de o reţetă în ce priveşte mântuirea dar sunt convins că fiecare dintre cei ce sunt preocupaţi de această devenire sunt în măsură să ne dea o reţetă proprie. Citind cartea profesoarei Anastasia Popescu: „Cum să-i învăţăm pe copii religia” am rămas plăcut surprins de cele zece principii pe care profesoara le-a pus drept normă în educaţia tinerei generaţii, ca motivaţie pentru împărăţia lui Dumnezeu:

„Fă-ţi timp să gândeşti – aceasta e sursa puterii,
Fă-ţi timp să te joci – acesta este secretul tinereţii,
Fă-ţi timp să citeşti – aceasta este fântâna înţelepciunii,
Fă-ţi timp să te rogi – aceasta este cea mai mare putere de pe pământ,
Fă-ţi timp să iubeşti, să fii iubit – acesta este un privilegiu dumnezeiesc,
Fă-ţi timp să fii prietenos – acesta este drumul spre fericire,
Fă-ţi timp să râzi – aceasta este muzica sufletului,
Fă-ţi timp să dai – este prea scurtă o zi ca să fii egoist,
Fă-ţi timp să munceşti – acesta este preţul succesului,
Fă-ţi timp să faci acte de caritate – aceasta este cheia raiului.”

Cred că aceste zece sfaturi pot constitui pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, un mod de viaţă, de atitudine spre Eshaton, care ne-ar putea face să credem că putem vorbi de un tip motivat atitudinal spre mântuire.

La o radiografie mai atentă a celor zece sfaturi vom putea constata firescul lor. Deci pentru a ajunge în împărăţia lui Dumnezeu nu ni se cer lucruri nefireşti, inutile sau complicate. Pe cât sunt de fireşti sunt şi simple. Ne pun la modul concret în dialog cu noi înşine. Ni se cere o atitudine ce nu se limitează la cuvinte ci se concentrează pe fapte.

La baza acestor fapte stă în primul rând osteneala. Ce frumos vorbeşte Sf. Marcu Ascetul despre osteneală: „Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi osteneala. Iar osteneala de bună voie e vrăjmaşă plăcerii de fire”.

Iubirea lui Dumnezeu ne angajează spre un anumit fel de slujire. Dacă în perioada primelor veacuri creştinii erau numiţi sfinţi e pentru că viaţa lor se deosebea în mod esenţial de cea a celorlalţi prin atitudinea responsabilă faţă de om, de cel de lângă el.

Timpul zilelor noastre ar trebui să fie unul de regăsire a creştinismului primar în atitudine. Desigur, s-au schimbat multe. Cultul a evoluat, s-au dezvoltat Bisericile primare, au apărut rupturi care au condus la apariţia unor „mistici” diferite dar adevărul Hristos a rămas unic!

„Ostenelile şi ne-voinţele depind de nădejde”, spune Sf. Ioan Scărarul de acea nădejde şi motivaţie spre mântuire. Fără viaţă veşnică tot efortul nostru de a fi buni şi iubitori s-ar reduce la banalitatea unor simple norme de convieţuire, de etică cetăţenească.

Credinţa în Dumnezeu stabileşte o normă de trăire şi una de educaţie. Cu toate acestea, educaţia este implicată la modul concret prin norma „bunului simţ”, care ne defineşte etic în societate.

Osteneala în împlinirea acestor posibile porunci – principii ale fiecăruia dintre noi, poate trezi dorul de a fi mai aproape de Dumnezeu şi de semenii noştri, pe care îi putem privi, dacă nu cu iubire, cel puţin cu îngăduinţă.

Şi dacă am putea vorbi de o reţetă pentru mântuirea sufletului mi-ar place să vă redau „plasticitatea” celei dată de profesoara Anastasia Popescu în cartea mai sus amintită: 10 g de credinţă, 72 g de dragoste, 8 g de răbdare, 16 g de frica lui Dumnezeu şi 18 g de nădejde. Aceste cinci feluri de medicamente să le iei de la farmacia Atotţiitorului, să le pisezi în piua supunerii, să le cerni cu sita cunoştinţei de Dumnezeu şi mustrării de cuget, să le fierbi în oala umilinţei, în apa uitării, să le amesteci cu lingura chibzuinţei, să le sorbi cu paharul mulţumirii. Pe urmă, să-ţi aşterni salteaua virtuţii cu cearceaful bunelor moravuri şi să te acoperi cu plapuma smereniei, având perna prevederii şi, după ce vei scoate năduşeala răului prin nevoinţă, să te ştergi cu prosopul liniştii şi pe urmă să te îmbraci bine, cu hainele bunei virtuţi. Ca să fii pe deplin sănătos, sapă rădăcini duhovniceşti, adună frunzele răbdării, culege florile smereniei, strânge sămânţa blândeţii şi ramurile desei rugăciuni, iar toate acestea, uscându-le prin înfrânarea postului, fă-le mărunt cu cuţitul gândurilor bune, pune-le în oala mustrării de cuget, toarnă apa lacrimilor, acoperă-le cu pânza umilinţei şi, înfăşurându-le cu firul mulţumirii, aţâţă focul dragostei şi fierbe-le cu supunere”.

Chiar dacă reţeta ne dă impresia unei ficţiuni, totuşi, citind-o printre rânduri putem înţelege că un credincios are nevoie în viaţă de multă dragoste pe lângă care să se aşeze, cu răbdare, un pic de credinţă, frică de Dumnezeu şi nădejde. Aceste cinci lucruri sunt esenţiale în profilul mântuitor al creştinismului. De aici el poate începe orice „combinaţie” profilactică.

Libertatea pe care omul a primit-o din Creaţie de la Dumnezeu îi conferă acestuia dreptul de a alege drumul către Împărăţie. El îşi va asuma acest drum în mod deplin, pe măsura credinţei, ajutat, în frica lui Dumnezeu, de răbdare şi nădejde.

Chiar dacă „reţeta mântuirii” nu poate fi aplicată ca normă ea poate constitui un mod de a ne apropia mai mult de Dumnezeu, de a fi mai responsabili cu vorbele şi faptele noastre şi, în definitiv, de a fi noi înşine.

un raspuns

  1. RODICA-STEFANIADOAMNE AJUTA Says:

    DOAMNE AJUTA
    FF FRUMOASA ACEASTA ,,RETETA”

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>