Capra zvăpăiată

Un neguţător de animale voia să cumpere de la Sfântul Spiridon o sută de capre. Sfântul i-a spus că-i va da caprele după ce-şi primeşte plata. Omul însă i-a dat bani doar pentru nouăzeci şi nouă de capre, gândindu-se că-l va păcăli pe Sfântul Spiridon, care nu bănuia nimic, fără a-i da plata cuvenită pentru încă o capră.
Când au intrat în ţarc, sfântul i-a spus să ia atâtea capre câte i-a plătit. Omul însă a nesocotit spusele sfântului, luând o sută de capre. Una dintre ele însă, ca şi cum ar fi înţeles faptul că stăpânul ei nu o vânduse, se tot întorcea înapoi. Neruşinatul neguţător de animale a scos-o iar afară cu forţa. Capra însă i-a scăpat din nou. Acest lucru minunat s-a petrecut de trei ori. Neguţătorul o trăgea afară cu încăpăţânare, iar ea se tot întorcea în ţarc!
Văzând, aşadar, că nu izbuteşte să o scoată din ţarc, neguţătorul o apucă, o puse pe umeri şi-ncercă să fugă. Capra însă începu să behăie şi să-l lovească în cap cu coarnele, de parcă încerca să spună cu glas tare nelegiuirea negustorului. Toţi se mirau, neştiind ce o apucase.
Atunci Sfântul Spiridon i-a spus neguţătorului cu blândeţe:
– Fiule, fii cu băgare de seamă! Nu cumva te porţi cu nedreptate faţă de acest animal? Nu cumva ai uitat să-l plăteşti?
Auzind aceste cuvinte, neguţătorul îşi luă seama, îşi mărturisi greşeala şi ceru iertare. Iar capra, îndată ce a plătit pentru ea, a încetat să behăie şi să se împotrivească şi, cuminte, şi-a urmat suratele.
(Sinaxar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor

Lupul înfometat

Odată un lup înfometat a venit la intrarea peşterii în care vieţuia Sfântul Theodor Sicheotul, dimpreună cu ucenicul său, Martin. Aşadar, vrând Martin să iasă din peşteră, văzu lupul şi, înspăimântat, tremurând din tot trupul, îi spuse aceasta sfântului care, surâzând, îi răspunse:
– Nu te teme, fricosule! Lupul n-a venit să ne facă vreun rău ci, ca şi tine, ar vrea să mănânce ceva. Aşadar, ia puţin din mâncarea noastră şi dă-i şi lui! Astfel ne vom dovedi milostivirea şi fată de animalele sălbatice.
Ucenicul sfântului a luat puţină pâine şi-un măr, aşa cum făcea ori de câte ori veneau oameni pe la peştera lor, şi se apropie de intrare. Aruncă lupului doar mărul, şi-apoi îl alungă. Lupul însă nu se dădea dus. Mai voia ceva să mănânce. Atunci Martin i-a aruncat şi pâinea şi, după ce a mâncat-o, lupul a plecat neîntârziat.
(Sinaxar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor

O întâlnire primejdioasă

Într-o zi avva Ioan Anahoretul mergea pe o cărare. Deodată văzu venind din faţă un leu uriaş. Cărarea era foarte îngustă, trecând printre două garduri ţepoase, din cele pe care le pun ţăranii spre a-şi apăra ţarinile. Atât de îngustă era cărarea, că abia putea trece un om, şi nici acela purtând poveri.
Când să se apropie cei doi, nici avva Ioan n-a dat înapoi şi nici leul nu se mai putea întoarce din drum. De bună seamă, nu era cu putinţă să treacă amândoi deodată.
Văzând, aşadar, leul că omul lui Dumnezeu voia să treacă şi că n-avea de gând să dea înapoi, s-a ridicat pe cele două labe din spate şi, cu puterea trupului său, a împins gardul de spini, făcând loc astfel părintelui. Apoi, fiecare şi-a văzut de drumul său.
(Limonar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor

Duhovnicia -provocarea începutului de mileniu

Pr. Dr. Cristian Muntean,

În această lume cel puţin bizară, în care valorile sunt estompate prin mediocritatea noastră, un rol determinant îi revine Bisericii ca împărtăşire a existenţei treimice, ca taină a Celui înviat şi ca loc al unei cincizecimi neîncetate. (O. Clement)

De această întreită chemare a Bisericii trebuie să fie convinşi în primul rând slujitorii ei dacă acceptă drept model „chipul jertfei lui Hristos” spre care sunt datori să urce prin „asemănare”.

Relaţia dintre „chip” şi „asemănare” poate fi regândită ca relaţia dintre Hristos şi Biserică înţelegând că asumarea chipului lui Hristos ţine de devenirea noastră întru „asemănare” prin lucrarea harică a Bisericii în mijlocul căreia creştinul învaţă alfabetul credinţei.

Citeste mai departe…

Mărturia Prof. Dr Bernard Nathanson
Răspunzător pentru 75.000 de avorturi

Multă vreme am fost cunoscut drept directorul celei
mai mari clinici de avorturi din lume, numită „Centrul
pentru sănătate reproductivă şi sexuală” din New York.

Timp de doi ani cât am lucrat acolo în calitate de fondator şi
director al clinicii s-au făcut 60.000 de avorturi. Aveam în
subordine 35 de medici. Activitatea începea la ora 8
dimineaţa şi ţinea până la miezul nopţii, în fiecare zi a
săptămânii, inclusiv duminica. Împreună cu ceilalţi doctori
făceam 120 de avorturi în fiecare zi a anului,
cu excepţia primei zile de Crăciun.

Personal am mai făcut încă 15.000 de avorturi la
clinica mea privată. Aşadar, mă simt răspunzător
pentru 75.000 de avorturi.

V-am prezentat o statistică de care nu sunt deloc mândru.
Ceea ce vă voi prezenta în continuare este întru totul adevărat.

Am fost unul dintre fondatorii unei organizaţii naţionale care milita pentru legiferarea avortului, numită N.A.R.A.L. (National Association for Reperai of Abortion Law), care mai târziu şi-a schimbat denumirea în „Liga Naţională pentru Dreptul la Avort” (National Abortion Rights Action League). Era prima grupare politică din S.U.A. care milita în favoarea avortului. Am fondat această orgtanizaţie în 1968 împreună cu Laurence Lader, Betty Frcedan, o feministă convinsă, şi Carol Brightcer, pe atunci politiciană în New York. Pe vremea aceea era un act de bun simţ să vorbeşti despre abrogarea legii care interzicea avorturile. Dacă atunci s-ar fi făcut un sondaj de opinie s-ar fi constatat că 99% dintre americani sunt împotriva legiferării avorturilor. Dar iată că noi, o mână de patru oameni, cu un buget foarte mic, am reuşit într-un timp record, de numai doi ani, să abrogăm legea care interzicea de 140 de ani avorturile în statul New York. Drept rezultat, New York-ul a devenit capitala avorturilor din S.U.A. Trei ani mai târziu am convins Curtea Supremă să accepte legalizarea avorturilor în toate cele 50 de state ale S.U.A.

Citeste mai departe…

Ucenicul ascultător

Avva Pavel avea un ucenic pe nume Ioan, renumit pentru ascultarea sa. Odată l-a trimis într-un loc unde trăia o hienă. De aceea, ucenicul îl întrebă pe avva Pavel:
– Şi ce mă fac cu hiena, părinte?
– Dacă sare asupră-ţi, leag-o şi adu-o aici, spuse în glumă avva Pavel.
Fratele se duse unde fusese trimis şi, pe seară, apăru şi hiena, care se năpusti asupra lui. Atunci ucenicul încercă să o prindă. Înfricoşată, hiena a luat-o la fugă. Atunci Ioan s-a luat după ea, strigând:
– Stai aşa, că avva mi-a poruncit să te leg! În scurt timp a prins-o şi a legat-o.
Avva Pavel, văzând că ucenicul întârzie, a început să se neliniştească. După o vreme, îl văzu venind cu hiena legată cu o funie! Se minună de aşa întâmplare însă, vrând să îndepărteze slava deşartă de la ucenicul său, zise:
– Necugetat mai eşti! Ce, mi-ai adus aici un câine nebun?
Apoi a dezlegat hiena, lăsând-o să se ducă unde vedea cu ochii.
(Everghetinos)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor

Leul hrănit de avva Pavel

Odată avva Alexandru s-a dus la peştera avvei Pavel Elladikos. În timp ce stăteau ei de vorbă, cineva a bătut la uşă. Avva Pavel a ieşit şi i-a deschis. Apoi a luat pâine şi boabe muiate şi i-a dat să mănânce. Avva Alexandru, crezând că o fi vreun străin, s-a aplecat pe fereastră să vadă cine era. Cu mare mirare văzu un leu uriaş!
– De ce îl hrăneşti? l-a întrebat uluit pe avva Pavel.
Acela îi răspunse:
– I-am poruncit să nu mai ucidă nici oameni, nici animale, şi i-am promis că-l voi hrăni eu în fiecare zi. Aşa au trecut deja şapte luni de când vine la mine să-i dau de mâncare.
După câteva zile se duse iar avva Alexandru la avva Pavel şi-l întrebă:
– Ce mai faci, părinte? Ce-ţi mai face leul?
– Leul, nu prea bine, răspunse avva Pavel.
– De ce? Ce s-a întâmplat?
– A venit alaltăieri la mine să-l hrănesc. Văzând că avea botul plin de sânge, i-am spus: „N-ai fost ascultător şi-ai omorât. Pleacă de-aici! Nu-ţi voi mai da de mâncare!” El însă n-a vrut să plece. Atunci am luat o funie, am făcut din ea un bici şi l-am lovit. Aşa a fost nevoit să plece.
(Limonar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor

Paznicul Sfântului Ioan

Părinţii Lavrei Sfântului Sava au poruncit preacinstitului părinte Ioan Sihastrul să-şi întrerupă şederea în zona Rubei, să se întoarcă la lavră şi să vieţuiască în chilia sa, spre a se feri astfel de atacurile barbarilor.
Însă minunatul sfânt Ioan se bucura să vieţuiască în linişte, desfătându-se de acea sfântă dulceaţă de care nu voia să se lipsească. Se gândea necontenit şi se-ntreba:
– De ce să trăiesc, dacă Dumnezeu nu are grijă de mine?
Încredinţându-şi astfel viaţa celui Preaînalt, nu a fost atacat niciodată de barbari.
Dumnezeu, Care întotdeauna se îngrijeşte de robii Săi, potrivit Sfintei Scripturi, a poruncit îngerilor să-l păzească pe sfântul Său. Şi, vrând să-l înştiinţeze de pronia Sa, i-a trimis drept paznic văzut, un leu uriaş, înfricoşător, să-l apere zi şi noapte de barbari.
De bună seamă, când, în prima noapte, a văzut leul dormind lângă el, s-a înfricoşat puţin, după cum a povestit el însuşi mai apoi. Totuşi, după o vreme, văzându-l cum zi şi noapte îl însoţea neîncetat, păzindu-l de barbari, I-a mulţumit lui Dumnezeu.
(Viata Sfântului Ioan Sihastrul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor

Sfântul Sava şi leul

Odată Sfântul Sava s-a dus în regiunea Skythopolei, vieţuind pentru scurtă vreme într-o peşteră pustie, unde obişnuia să stea un leu uriaş.
Aşadar, la căderea nopţii, leul intră în peşteră şi-l găsi pe sfânt dormind. Pe dată îl apucă de haine cu colţii şi îl târî, încercând să-l scoată afară din peşteră. Trezindu-se, sfântul a început slujba de noapte. Atunci leul i-a dat drumul, a ieşit din peşteră şi a aşteptat.
După ce a terminat sfântul slujba, s-a aşezat iar să doarmă în locul unde obişnuia să doarmă leul, care a intrat din nou în peşteră şi, apucându-l pe sfânt de haine, se tot chinuia să-l scoată afară din peşteră. În timp ce se străduia să-l tragă afară pe sfânt, acesta-i zise:
– Peştera e destul de încăpătoare pentru amândoi. Dacă vrei să rămâi, eşti binevenit. Eu însă nu voi pleca, fiindcă sunt mai presus de tine; căci sunt plăsmuit de mâna lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa.
Auzind acestea, leul a plecat ruşinat.
(Viaţa Sfântului Sava)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor

Un slujitor credincios

Acelaşi sfânt Simeon fu vizitat odată de nişte oameni. În timp ce stăteau de vorbă, se ivi, venind de departe, un leu care ţinea ceva în bot. Văzându-l, vizitatorii sfântului, încremeniră de spaimă! Sfântul însă s-a ridicat, făcând semn leului să se apropie. Leul s-a apropiat, dându-i un ciorchine de curmale. Apoi s-a îndepărtat, s-a întins pe jos şi-a adormit.
Sfântul a împărţit curmalele vizitatorilor săi, după care s-a rugat şi a cântat cântări de laudă împreună cu ei. Dimineaţa, după slujbă, i-a binecuvântat să-şi continue drumul.
(Filotheos Istoria I)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul îmblânzirii fiarelor