Recenzie: Ioan Alexandru – Justinian Chira – SCRISORI

Cristian Muntean 1 Comentariu

Recenzie: Ioan Alexandru – “Justinian Chira – SCRISORI”,
Baia Mare, 2001, 320 p.

Pr. Dr. Cristian Muntean,

În peisajul liricii contimporane stilul epistolar şi-a pierdut din actualitate pentru că explozia informaţională a limitat comunicarea scrisă la forme şi uzanţe de protocol care nu mai stabilesc intimitatea genului. De aceea, orice apariţie, în acest spaţiu privilegiat, este un nou prilej de bucurie căci trăim, prin protagonişti, o sumedenie de sentimente, de multe ori contradictorii, care ne fac să privim anumiţi oameni în stările lor cele mai profunde.

Cartea de faţă împlineşte, la ceas aniversar, mărturia unuia dintre cei doi protagonişti, a Prea Sfinţitului Justinian Chira, care dezvăluie, emblematic, la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani, prietenia atât de intimă ce-l lega de poetul Ioan Alexandru, atât de repede plecat dintre noi.

Citeste mai departe…

In Memoriam: Prea Cuviosul Părinte Arhim. Teofil Părăian

Stelian Gombos Fara comentarii

In Memoriam:  Prea Cuviosul Părinte Arhim. Teofil Părăian – Duhovnicul Mănăstirii „Sf. Constantin Brâncoveanu” – din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov

Frânturi de gânduri şi sentimente la împlinirea unui an (29.10.2010) de la momentul marii sale treceri…

Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, ne străduim să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!…

Drept urmare, mi-am adus aminte pentru câteva momente, cuprins fiind de emoţie, respect şi veneraţie, de Părintele Arhimandrit Teofil Părăian – duhovnicul mănsătirii „Sf. Constantin Brâncoveanu” – Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, acum, la împlinirea unui an de la momentul naşterii sale în viaţa cea cerească, eveniment ce s-a petrecut în ziua de joi – 29 octombrie anul 2009, la Spitalul Militar din municipiul Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la venerabila vârstă de 80 de ani, pe care i-a împlinit în anul 2009 la data de 3 martie. Totodată şi în timpul slujbei prohodirii şi înmormântării sale, care s-a desfăşurat în ziua de sâmbătă – 31 octombrie anul 2009, la mănăstirea sa de metanie, mai sus menţionată, unde se nevoia şi ostenea în cele duhovniceşti din anul 1953, sfântă slujbă la care am reuşit să particip şi eu alături de foarte mulţi slujitori ai altarului bisericesc străbun şi ai cinulului călugăresc, precum şi de mulţi fii duhovniceşti şi ucenici, cunoscuţi ori apropiaţi!…

Citeste mai departe…

Povestea zilei, 29-10-2010 – “Avva Zinon”

Povestea zilei Fara comentarii

Se spunea pentru avva Zinon, ca intai nu voia sa ia de la cineva ceva. Si pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scarbiti, caci nu lua. Si altii veneau la dansul voind sa ia ca de la un batran mare si nu avea ce sa le dea lor si se duceau si ei scarbiti… Zice batranul: ce sa fac? Caci si cei ce aduc se scarbesc si cei ce vor sa ia. Aceasta este mai de folos: oricine va aduce, sa iau si oricine va cere, sa-i dau. Si asa facand, se odihnea si pe toti ii impaca.

Pateric

Povestea zilei, 28-10-2010 – “Avva Evprepie”

Povestea zilei Fara comentarii

La inceputul sau avva Evprepie a mers la un batran si a zis lui:
– Aavvo, spune-mi un cuvant, cum sa ma mantuiesc!
Iar el i-a zis:
– De voiesti sa te mantuiesti, cand vei merge la cineva, sa nu apuci mai inainte sa graiesti, pana nu te va intreba.
Iar el pentru cuvantul acesta umilindu-se, a pus metanie, zicand:
– Cu adevarat multe carti am citit si acest fel de invatatura nu am cunoscut.
Si mult folosindu-se, s-a dus.

Pateric

Povestea zilei, 27-10-2010 – “Avva Ghelasie si cartea”

Povestea zilei Fara comentarii

Au zis unii pentru avva Ghelasie, ca avea o carte in membrane (piei subtiri, sau pergamente), al carei pret era de optsprezece bani. Si era scrisa intr-insa toata Scriptura cea veche si cea noua si se afla pusa in biserica, ca oricare din frati va voi, sa o citeasca.
Si venind un frate strain, cum a vazut-o pe ea, a poftit-o si furandu-o, a iesit. Iar batranul nu a alergat dupa dansul, ca sa-l prinda, macar ca a priceput.
Deci, mergand acela in cetate, cauta sa o vanda si gasind pe cel ce voia sa o cumpere cerea pretul de saisprezece bani. Iar cel ce vrea sa o cumpere, ii zicea lui: da-mi-o sa o cerc si asa iti voi da pretul ei. Deci, a dat-o lui. Iar el luand-o, a dus-o la avva Ghelasie, sa o cerce, spunandu-i suma pretului cerut de cel ce o vindea. Si i-a zis batranul: cumpar-o, ca este buna si face pretul care l-ai spus!
Si venind omul, a spus celui ce o vindea, altele si nu cele ce a zis batranul, zicand: iata am aratat-o lui avva Ghelasie si mi-a zis ca este scumpa si nu face pretul care l-ai zis. Acela auzind, i-a zis lui: nimic altceva nu ti-a zis batranul? Zis-a lui: nu! Atunci a zis: nu mai voiesc sa vand.
Si umilindu-se, a venit la batranul, pocaindu-se si rugandu-l pe el sa o primeasca. Iar batranul nu voia sa o ia. Atunci i-a zis lui fratele: de nu o vei lua, nu am odihna. Zis-a lui batranul: daca nu te odihnesti, iata o primesc. Si a ramas fratele acela acolo pana la sfarsitul lui, fiindca s-a folosit de lucrarea batranului.

Pateric

Povestea zilei, 26-10-2010 – “Avva Visarion”

Povestea zilei Fara comentarii

A venit odata un indracit la schit si s-a facut rugaciune pentru dansul in biserica si nu iesea dracul, ca era aspru. Si au zis clericii: Ce sa facem dracului acestuia? Nimeni nu poate sa-l scoata, fara numai avva Visarion. Si de il vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserica nu vine. Deci aceasta sa facem: iata, vine dimineata mai inainte de toti la biserica. Sa facem pe cel ce patimeste sa sada in locul lui si, cand va intra, sa stam la rugaciune si sa-i zicem lui: desteapta si pe fratele, avvo! Si au facut asa. Si venind batranul dimineata, au statut ei la rugaciune, si i-au zis: desteapta si pe fratele! Si ii zice lui : “Scoala-te, iesi afara!” Si indata a iesit dracul dintr-insul si s-a vindecat in ceasul acela.

Pateric

Povestea zilei, 25-10-2010 – “Paharul de vin”

Povestea zilei Fara comentarii

Se spune despre avva Pafnutie, ca degraba nu bea vin. Dar calatorind odata s-a aflat intr-o ceata de talhari si i-a gasit pe ei band vin. Deci il cunostea pe el mai marele talharilor si il stia ca nu bea vin. Vazindu-l tare ostenit, a umplut un pahar cu vin si luand sabia in mana, i-a zis batranului : de nu vei bea, te omor. Si cunoscand batranul ca porunca lui Dumnezeu va sa faca si vrand sa-l castige, a luat si a baut. Iar mai marele talharilor si-a cerut iertare de la el, zicand : iarta-ma, avvo, ca te-am necajit ! Si a zis batranul : cred lui Dumnezeu, ca pentru paharul acesta va face cu tine mila si in veacul de acum si in cel viitor. Zis-a mai marele talharilor : cred lui Dumnezeu ca de acum nu voi mai face rau nimanui. Si a castigat batranul toata ceata, lasandu-si voia sa lui Dumnezeu.

Pateric

Recenzie: SORIN DUMITRESCU, ROCK & POPI, CARTE DE VEGHE CREŞTINĂ,

Cristian Muntean 1 Comentariu

Recenzie: SORIN DUMITRESCU, ROCK & POPI, CARTE DE VEGHE CREŞTINĂ,

Editura Anastasia, Bucureşti, 1998

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 2/1999

Cartea pictorului şi eseistului Sorin Dumitrescu „umple” în contextul contemporan nevoia de sinergie între laici şi clerici determinând reevaluarea laicatului şi a rolului său în dobândirea şi păstrarea sobornicităţii Bisericii.

Deşi este concepută dintr-o selecţie de articole şi eseuri, cititorul poate observa nevoia de întreg şi larga problematică bisericească pe care autorul o abordează cu dezinvoltura laicului ce se simte legat deopotrivă de cult şi cultură, pendulând cu justeţe între ele din marea nevoie de „veghe creştină”. O veghe ce începe biblic în spaţiul postrevoluţionar amintind fratricidul lui Cain şi „procesul de intenţie” adresat lui Dumnezeu. În acest context teologic se regăseşte România postrevoluţionară iar intuiţia de fineţe teologică a autorului, ne face să înţelegem tranziţia printr-un alt tip de abordare a textelor biblice care completează aspectul dezolant al unei lumi în derivă. Semnalul de alarmă al autorului asupra victimelor – eroi din 1989 rămâne fără răspuns; în Cimitirul Eroilor, Cain se străduie din răsputeri să-1 pomenească pe Abel, spune autorul, şi doar refuzând să ne răzbunăm vom putea şterge de pe chipul României semnul lui Cain. O Românie răvăşită de atâţia torţionari ce-i căutau înainte de orice început – sfârşitul. Credinţa e înţeleasă simplist şi se opreşte în cel mai bun caz pe prispa Bisericii (vezi Alexandru Horia, „Vorbirea in şoaptă”) care şi-a diminuat vocabularul luptător şi organul polemic. Se face prea mult caz de „ascultarea” Bisericii, neluând în seamă nevoia efectivă de dialog şi mai ales de schimbare la nivelul înţelegerii şi împlinirii ortopraxiei.

Cartea ne introduce şi în misterul neîmplinirilor politice care apasă starea românilor comparabilă – păstrând proporţiile – cu drama lui Ilie Ilaşcu.

Câteva pagini de o frumuseţe aparte autorul le închină „Sfântului de geniu – Andrei Rubliov” pornind de la o „apoftegmă modernă” a lui Berdiaev: „Epoca noastră are nevoie urgentă de sfinţi de geniu şi de genii sfinte”.

Autorul vorbeşte de o deosebire de natură între vocaţie şi talent căci simpla neglijenţă a vocaţiei este în primul rând refuzul de a risca înnoirea propriei firi. Un om se dăruie unei vocaţii, pe când talentul te înlănţuie, te face prizonierul spontaneităţii lui înnăscute.

Citeste mai departe…

Despre caracterul comunitar al Sfintei Euharistii

Stelian Gombos Fara comentarii

Câteva referinte despre caracterul comunitar al Sfintei Euharistii

Introducere

În general, orice taina are nu doar un sens si un aspect particular, ci ea are si un aspect comunitar. Ea nu priveste numai pe primitorul ei luat izolat, ci are rezonanta si în jurul sau, asupra comunitatii în care a primit-o si a carei lucrare este. Dintre toate tainele cea care prezinta cel mai evident aceasta înfatisare comunitara este Sfânta Euharistie.

Împartasirea cu Isus Hristos în Sfânta Euharistie, pe lânga aspectul prezentei lui Iisus Hristos în noi, asa cum a promis celor ce cred în El (Ioan 6, 66), are si un aspect comunitar-eclezial, fiind o încorporare desavârsita în Trupul cel tainic al lui Iisus Hristos, Biserica, extensiune a sa în umanitate, prin si în care oamenii devin madulare intime ale acestui Trup, pline de Iisus Hristos Cel înviat. “Euharistia se reveleaza din ce în ce mai mult astazi, în constiinta teologica moderna, ca fiind Taina Bisericii prin excelenta, taina în care Biserica se realizeaza, se recunoaste si se perpetueaza, ca locul si timpul adunarii credinciosilor lui Dumnezeu”. Astazi noi redescoperim Euharistia, nu doar ca una dintre taine, ci ca pe Taina Bisericii prin excelenta adica taina în care Biserica este Biserica, taina în care Biserica ni se arata ca sacrament si în care Euharistia înglobeaza întreaga realitate a Bisericii, într-o continua deschidere spre ceea ce nu poate fi exprimat niciodata pâna la capat ori cuprins si definit prin simboluri.

Daca Botezul este începutul încorporarii credinciosilor în Iisus Hristos, iar Mirungerea o accentuare a acestora, Euharistia realizeaza deplina comuniune cu Iisus Hristos, încorporarea desavârsita a credinciosilor în El, facându-l pe om membru si madular deplin al Trupului Sau si realizând unitatea tuturor credinciosilor în Iisus Hristos si întreolalta.

Prezenta reala a lui Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, nedespartit de Duhul este fundamentul Bisericii, în care Iisus Hristos, ca persoana dumnezeiasca, una cu Tatal si cu Sfantul Duh, aduna pe oameni în comuniunea Trupului Sau extins în lume, Biserica, Instituirea Sfintei Euharistii – centrul Cinei celei de Taina
Instituirea Sfintei Euharistii constituie centrul Cinei celei de Taina

More…Ea este istorisita si de Evanghelistii sinoptici (Matei XXVI, 26-29; Marcu XIV, 22-25 si Luca XXII, 16-20), precum si de catre Sfântul Apostol Pavel (I Cor. XI, 23-25), formând de la bun început centrul cultului crestin. Relatarea ei lipseste în Evanghelia a patra, caci Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan nu mai gaseste necesar sa repete, în scrierea sa, ceea ce se afla destul de clar si de complet în evanghelistii sinoptici si ceea ce se practica în chip uniform si constant în toate adunarile de cult ale comunitatilor crestine de la sfârsitul veacului apostolic. De fapt, Sfântul Ioan a vorbit despre aceasta taina, când a reprodus, îndata dupa înmultirea pâinilor, cuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos despre “pâinea vietii”, adica despre împartasirea credinciosilor cu însusi Trupul si Sângele Sau (Ioan VI, 48), asa încât si pentru acest motiv nu mai avea nevoie sa revina asupra unui subiect atât de cunoscut. În completarea Evanghelistilor sinoptici, el noteaza asa încât doar faptul ca Mântuitorul Iisus Hristos, ramas numai cu cei unsprezece Apostoli dupa plecarea tradatorului Iuda, respira usurat, ca dupa eliberarea de o povara apasatoare si zice: “Acum s-a proslavit Fiul Omului si Dumnezeu s-a proslavit în El. Daca s-a proslavit Dumnezeu în El, si Dumnezeu îl va proslavi pe El în Sine si îndata îl va proslavi” (Ioan XIII, 31-32). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul face aluzie la moartea Sa pe Cruce, la înviere si la înaltare si începe sa pregateasca pe ucenici pentru momentul despartirii.

Daca Sfântul Ioan Evanghelistul ar fi voit sa istoriseasca instituirea Sfintei Euharistii, de buna seama ca aici ar fi intercalat referatul sau. Instituirea Sfintei Euharistii este descrisa aproape cu aceleasi cuvinte si de catre Evanghelistii sinoptici si de catre Sfântul Apostol Pavel: “Deci mâncand ei, a luat Iisus pâinea si multumind, a frânt si a dat Ucenicilor zicând: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a dat lor zicând: Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi se varsa, spre iertarea pacatelor” (Matei XXVI, 26-28; Marcu XIV, 22-24; Luca XXII, 19-20; I Cor. XI, 23-25). Sfântul Apostol si Evanghelist Luca (XXII, 19) si Sfântul Apostol Pavel (I Cor. XI, 24) ne informeaza ca Domnul nostru Iisus Hristos, îndata dupa cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii, a adaugat: “Aceasta s-o faceti spre pomenirea Mea”.

Concordanta dintre Sfântul Apostol si Evanghelist Matei, martor direct la Cina cea de Taina si Sfântul Apostol Pavel, care a primit dogma euharistica chiar de la Iisus Hristos, printr-o revelatie directa si personala – pe de o parte – si dintre Sfintii Apostoli si Evanghelisti Marcu si Luca, ucenici directi ai Apostolilor si martori ai traditiei si practicii Bisericii Primare – pe de alta parte – are o deosebita însemnatate, caci ne arata ca dogma euharistica n-a suferit niciun fel de evolutie în dezvoltarea vietii crestine si ca Biserica Ortodoxa a pastrat-o asa cum a primit-o dela însusi întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos.

Cuvintele scripturistice despre instituirea Sfintei Euharistii constitue prin urmare un document istoric original, înzestrat cu puterea unei marturii directe, obiective si sincere despre originea si intelesul acestei Sfinte Taine. Aceste cuvinte ne arata ca, la Cina cea de Taina, Domnul Iisus Hristos a prefacut cu adevarat pâinea dospita (artos) în insusi Trupul Sau, iar vinul în însusi Sângele Sau, rostind pentru fiecare o rugaciune speciala si împartasind apoi cu fiecare pe ucenici. În noaptea când a fost prins – deci cu o zi înainte de Pastile iudaic – Domnul Iisus Hristos a instituit asadar, o adevarata Sfânta si Dumnezeiasca Taina, oferind credinciosilor un nou si supranatural mijloc de comunicare, cuminecare si comuniune cu El.

Sfânta Euharistie nu este deci numai o comemorare istorica, un simplu simbol sau un simplu rit, dupa cum învata de obicei protestantii, ci constituie cu adevarat o Taina. Ea înlocuieste jertfele Vechiului Testament, Pascha iudaica si tot cultul Legii Vechi, inaugurând cultul cel desavârsit al religiei crestine. De aceea toate sfintele noastre slujbe s-au concentrat de la început în jurul Sfintei Liturghii, în cadrul careia se savârseste Jertfa si Taina Euharistica. În istorisirea instituirii Sfintei Euharistii, se disting doua momente diferite: momentul prefacerii si momentul împartasirii. Momentul prefacerii coincide cu rugaciunea speciala, rostita de Domnul nostru Iisus Hristos mai întâi asupra pâinii si apoi asupra vinului. Prefacerea elementelor euharistice este deci anterioara împartasirii. Ea revendica si necesita o rugaciune anumita, Epicleza, pe care Biserica Ortodoxa o cunoaste din cele mai vechi timpuri si pe care liturghisitorul o rosteste totdeauna asupra cinstitelor Daruri. Dupa savârsirea prefacerii, Domnul Hristos ofera ucenicilor Sai nu pâine si vin, ci însusi Trupul si Sângele Sau.

De aceea gresesc protestantii, care pun tot accentul numai pe momentul împartasirii si gresesc si romano-catolicii, care considera ca prefacerea elementelor euharistice nu s-a facut de Domnul Iisus Hristos în clipa binecuvântarii – care precede frângerea Trupului si distribuirea Sângelui Domnului – ci în momentul în care Mântuitorul Hristos invita pe ucenici sa se împartaseasca. Romano-catolicii gresesc de asemenea si când împartasesc credinciosii lor laici numai cu Trupul Domnului Iisus Hristos, rezervând împartasirea cu ambele forme doar membrilor ierarhiei bisericesti. Nici Evangheliile sinoptice, nici cuvintele Sfântului Apostol Pavel nu pot fi invocate în sprijinul unor astfel de neîntemeiate credinte ori practici. Ca atare, împartasindu-le viata dumnezeiasca. Trupul Euharistic al lui Iisus Hristos este comuniunea amândurora, reala a lui Iisus Hristos în Biserica Sa. De aceea “Euharistia este taina care cu adevarat transforma o comunitate umana în Biserica lui Dumnezeu si este criteriul ultim sau baza structurii ecleziale”. În momentul împartasirii harului euharistic “ne asimileaza Lui, ne încorporeaza Lui si face din noi membre din ce în ce mai vii ale trupului Sau tainic”. Domnul Iisus Hristos doreste sa faca din noi Biserica în care sa-si reverse dragostea Sa si de aceea ne aduna din toate partile împrejurul Sfintei Mese, ca sa realizeze din noi un singur trup care sa fie deopotriva al Lui si al nostru.

Euharistia – împreuna-împartasire cu Iisus Hristos.

Sensul curent si clasic al Euharistiei este comuniunea. Sfanta Euharistie ne comunica în chip tainic una si aceeasi viata dumnezeiasca, prin Iisus Hristos. “Acesta este în noi prin Trupul Sau, iar noi în El si prin El în Tatal”. Prin aceasta se înfaptuieste ceea ce remarca Sfântul Apostol Pavel: “Ca o paine, un trup suntem cei multi, caci toti ne impartasim dintr-o paine” (I Cor. 10, 17).

În actul comuniunii se produce o integrare speciala, pe care o obtine doar cel botezat si care praznuieste Euharistia, angajându-se în întregime, în sensul comunitar al acestei Taine. Sfantul Ioan Gura de Aur întrebuinteaza mai multi termeni pentru a exprima ideea de comuniune. Unii redau mai mult participarea exterioara la masa Domnului, în timp ce altii exprima mai ales momentul intern al comuniunii.

Sfanta Euharistie este inainte de toate o particica de hrana desprinsa din trupul euharistic, este actul de consumare al acesteia, integrând subiectul în Trupul lui Iisus Hristos. Aceasta particica euharistica însa nu ramâne o simpla participare pentru adevaratul crestin, ea merge mai departe, creând o comunicare profunda si generala cu Iisus Hristos. Este ceea ce subliniaza Sfantul Ioan Gura de Aur cand zice: “Pâinea pe care o frângem nu este ea comuniune cu trupul lui Iisus Hristos? De ce Sfântul Apostol Pavel n-a zis participare? Pentru ca el a vrut sa dea faptului o semnificatie mai mare si sa arate marea legatura de unire. Caci prin participare noi numai ne împartasim cu trupul lui Iisus Hristos, în timp ce prin unire noi suntem în comuniune cu El”.

Frângerea pâinii este o comuniune personala cu Iisus Hristos: “Dupa cum acest trup se uneste cu Iisus Hristos, tot astfel noi ne unim cu El prin aceasta pâine. Dar de ce Sfântul Apostol Pavel a adaugat: “Pâinea pe care noi o frângem”. Este ceea ce se poate vedea întâmplându-se în Euharistie, nu pe cruce, unde se petrece contrariul. Dar ceea ce El nu a suferit pe cruce, sufera în producerea pentru tine si rabda ca sa fie frânt pentru a-i umple pe toti”.

În pâinea euharistica, toti crestinii formeaza o unitate, asemenea boabelor de grâu în pâine. În ea sunt adunate si strânse la un loc toate madularele Bisericii, dupa cum în pâine sunt împreunate o multime de boabe de grâu. Dar aceasta unitate, nu ramâne doar simbolica, fiindca ea se arata în chip real prin mâncarea Trupului lui Iisus Hristos si fiindca toti se satura din aceeasi pâine, ei sunt cuprinsi prin aceasta împartasire obsteasca într-o comuniune. Exista, de aceea, o pâine si un singur Trup, adica o Euharistie si o Biserica. Iisus Hristos ne cuprinde pe toti, asa cum pâinea împreuna multimea boabelor de grâu.

Primindu-L în noi pe Cel ce nu se împarte, noi formam un tot unic. Aceasta constiinta de sine a unitatii ecleziale a tuturor în Iisus Hristos euharistic, strabate ca un fir rosu întreaga traditie si gândire patristica, începând cu Didahia, în care citim: “Cum aceasta pâine era raspândita peste munti si adunata, a devenit una, astfel sa fie adunata si Biserica Ta, de la marginile pamântului în împaratia Ta. Adu-ti aminte, Doamne, de Biserica ta, si adun-o din cele patru vânturi, sfintita în împaratia Ta”. Simbolismul atât de evocator al acestei rugaciuni euharistice va fi reluat si mult adâncit de Parintii Bisericii.

În acest fel, Sfântul Ciprian al Cartaginei spune: “Cât este de puternica unanimitatea crestina, o arata destul de bine Tainele Domnului, caci atunci când Domnul numeste Trupul Sau pâine ce este facuta din multe boabe de grâu reunite, El vrea sa arate ca întregul popor crestin pe care îl poarta în El trebuie sa fie unit. Si când numeste Sângele Sau vin, care fiind din numerosi struguri, nu constituie decât o singura bautura, el semnifica, de asemenea, ca turma, care suntem noi, nu este decât o unitate.

Fericitul Augustin aprofundeaza mult si cu multa virtuozitate semnificatia comunitara (ecleziala) a elemetelor euharistice, în catehezele sale, tinute credinciosilor. El se adreseaza, astfel celor nou botezati: “Vi se zice: trupul lui Iisus Hristos si voi raspundeti, Amin. Si fiti, deci, membre ale Trupului lui Iisus Hristos, pentru ca sa fie adevarat Amin-ul vostru. Si pentru ce acest mister este facut cu pâine? Sa nu zicem nimic de la noi însine. Sa ascultam pe Apostolul, care, vorbind despre aceasta taina zice: Cei multi, toti suntem un singur Trup, o singura pâine. Întelegeti si bucurati-va. Unitate, evlavie, dragoste. O singura pâine! Si aceasta pâine unica? Un singur trup facut din multi. Gânditi-va ca pâinea nu se face cu un singur graunte, ci cu mai multi. În timpul exorcismelor, voi erati intr-un fel, sub piatra de moara. În Botez voi ati fost îmbibati cu apa, Duhul Sfant a venit în voi, precum focul ce coace coca. Fiti ceea ce voi vedeti si simtiti ceea ce voi sunteti. Cât priveste cupa, fratii mei, amintiti-va cum se face vinul. Multe boabe atârna într-un ciorchine; dar vinul care curge din toti, se amesteca într-o unitate. Astfel, Domnul a voit ca noi sa-I apartinem si El a consacrat pe altarul sau misterul pacii si unitatii noastre”.

Sfânta Euharistie, prin elementele sale de pâine si de vin, simbolizeaza unitatea Bisericii. Fiind Trupul si Sângele lui Iisus Hristos, pline de Duhul Lui, care este Duhul comuniunii, Euharistia realizeaza comuniunea si unitatea ecleziala a tuturor madularelor lui Iisus Hristos, realizeaza în mod plenar Biserica, ca Trup al lui Iisus Hristos din toti cei botezati si pecetluiti de Iisus Hristos în Duhul si prelungeste pe Iisus Hristos Cel comunitar si sobornicesc în fiecare madular al Trupului Sau. Caci, zice Sfântul Apostol Pavel: “Paharul binecuvântarii pe care-l binecuvantam, nu este oare împartasirea cu sangele lui Iisus Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împartasirea cu Trupul lui Iisus Hristos? Caci o pâine, un trup suntem noi cei multi, caci toti ne împartasim dintr-o pâine. (I Cor. X, 16-17). “Daca noi formam un singur trup pentru ca participam la aceeasi pâine care este Trupul lui Iisus Hristos, este pentru ca aceasta pâine euharistica, care este Trupul lui Iisus Hristos, face unitatea întregului Trup tainic, care este Biserica”.

Sfantul Ciprian care a consacrat pagini nepieritoare unitatii Bisericii, se opreste si el în fata semnificatiei euharistice ce închipuie unitatea în Iisus Biserica. Referindu-se la amestecul cu apa si vin din potir, zice: “Când însa în potir vinul se amesteca cu apa, poporul se aduna cu Iisus Hristos si multimea credinciosilor se unesse si se împreuna cu Acela în care a crezut. Aceasta legatura si unire a apei si a vinului este asa de desavârsita în potirul Domnului, încât acea amestecare n-ar putea sa fie separata una de alta. La fel si Biserica, adica multimea adunata în Biserica, în care crede cu statornicie în mod fidel si ferm, nici un lucru nu va putea sa o separe de Iisus Hristos cu care ramâne totdeauna legata printr-o dragoste nedespartita. Astfel si în potirul Domnului care o sfinteste, nu se poate oferi numai apa, dupa cum nici numai vinul simplu nu se poate, caci daca cineva ofera numai vinul, sângele lui Iisus Hristos, începe sa fie fara noi, iar daca apa este singura, multimea începe sa fie fara Iisus Hristos. Când însa ambele se amesteca si se unesc prin împreunarea uneia cu cealalta, atunci se savârseste taina spirituala si cereasca”. Astfel, Sfânta Împartasanie, prin însesi elementele materiale care o compun, semnifica comuniunea dintre Iisus Hristos si comunitatea Bisericii. Dar nu doar atât, ci realizeaza si desavârseste efectiv aceasta unire. Euharistia întruchipeaza atât unitatea ce trebuie sa fie între trup si madulare, adica încorporarea noastra divina, însa este si un simbol al coincorporarii noastre umane, sau mai bine-zis, al sfintirii noastre prin aceasta biserica.

Constituirea Bisericii în ziua Cincizecimii este urmata imediat de revelarea naturii sale: “Si în fiecare zi, staruiau într-un cuget… si, frângând pâinea…, luau împreuna hrana întru bucurie si întru curatia inimii” (Fapte II, 46). Viata credinciosilor dobândeste deci un stil euharistic comunitar: “Iar toti cei ce credeau erau laolalta si aveau toate de obste” (Fapte II, 44). În lumina Înaltarii si a Cincizecimii noi putem sa întelegem necesitatea si semnificatia epiclezei euharistice, a invocarii Duhului Sfânt asupra Euharistiei, pentru ca înaltarea pune în lumina interventia epicletica a lui Iisus Hristos-Arhiereul, iar Cincizecimea manifesta împlinirea acestei epicleze într-o ambianta comunitara. Fara Sfânta Euharistie nu este posibila Biserica, fiindca numai Euharistia este aceea care uneste, fara sa dizolve si care extinde fara sa împarta ori sa desparta pe cei uniti cu Iisus Hristos, sau pe cei în care Iisus Hristos s-a facut hrana si bautura neîmputinata. Caci nu ne putem uni cu Iisus Hristos, fara sa ne unim cu Trupul Sau Tainic.

Sfânta Euharistie în comunitatea teandrica a Bisericii

Sfintele Taine sunt centrul întregii vieti a Bisericii, ele sunt conditia indispensabila pentru cresterea Trupului tainic al lui Iisus Hristos. Tainele sunt “încheieturile” si legaturile care unesc Trupul lui Iisus Hristos, pornind din capul Lui (Coloseni II, 19), si prin aceasta unesc pe credinciosi, încât acestia sunt “ca un singur om”, având o singura inima si un singur suflet (Fapte IV, 32). Daca prin Botez credinciosul intra în comuniunea Bisericii, Euharistia, în schimb, îl aseaza în însasi inima ei. Comuniunea desavârsita, realizata prin Euharistie, este subliniata mai ales de Dionisie Pseudo-Areopagitul. El se întreaba: “Din ce pricina caracterul de comuniune, ce-l au si celelalte Taine, este în mod special propriu Euharistiei si de ce se numeste ea în chip deosebit, comuniune si unire, desi orice lucrare sacramentala uneste vietile noastre cele împartite prin îndumnezeirea cea uniforma iar prin unirea deiforma a celor ce sunt despartite, ne daruieste comuniunea si unirea cu Cel Unul?”. Acest lucru se datoreste, desigur, locului deosebit pe care-l ocupa Euharistia între celelalte Taine. Ea lucreaza în mod desavârsit la “unirea celui ce se sfinteste cu Cel Unul si produce în chip desavârsit comuniunea cu Dumnezeu…” .

Legata de Botez prin lucrarea ei de încorporare si de unire plenara cu Iiisus Hristos si precedata de Mirungere, Sfânta Euharistie este, prin excelenta, Taina comuniunii si unitatii ecleziale a crestinilor cu Iisus Hristos. Caci acum credinciosii nu se mai împartasesc numai de harul lui Iisus Hristos, participând numai la o anumita stare si lucrare mântuitoare din viata Lui, ci de Însusi Trupul Lui care devine în ei insisi izvor al tuturor energiilor divine, în calitate de trup înviat. Prin aceasta se realizeaza adevarata comuniune între noi si Iisus Hristos. Sfânta Euharistie mijloceste nu numai harul Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cum fac celelalte Sfinte Taine), care este puterea de viata ce uneste pe cei ce o primesc în trupul sau tainic. Ea împartaseste pe însusi izvorul dumnezeiescului har, pe Mântuitorul Iisus Hristos, sub chipul pâinii si al vinului. Cu alte cuvinte, ea ofera prezenta personala în noi a Domnului Iisus Hristos si, odata cu aceasta, cea mai intima unire cu El, ofera posibilitatea maxima a unitatii crestine aici pe pamânt. Ca atare, Sfânta Euharistie produce o atitudine sufleteasca de profunda hristoforie, rezultat al unirii intime cu Iisus Hristos, o caldura a prezentei euharistice a Domnului, în care credinciosii crestini se îmbratiseaza în lantul de aur al iubirii divine. În Sfânta Euharistie, noi primim pe Iisus Hristos ca pe o hrana dumnezeiasca, ce ne introduce real în comuniune tainica cu Sine, prin puterea de asimilare a “pâinii ceresti”. Comuniunea cu Iisus Hristos ce rezulta din aceasta, este o participare la viata Sa divina. Mântuitorul vrea sa stabileasca o unire între noi si El, dupa chipul unitatii ce exista între El si Tatal, si care este o unitate de viata perfecta. “Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în noi sa fie una” (Ioan XVII, 21). Or, în Euharistie “Iisus Hristos se imprima pâna în trupul si sângele nostru, producându-se o adevarata comuniune de trup si sânge, purificate si penetrate de Duhul”.

Pe de alta parte, fiind în comuniune cu trupul real al lui Iisus Hristos, noi suntem, în acelasi timp, în comuniune cu Trupul Sau tainic si, de aceea, comuniunea desavârsita realizata cu Iisus Hristos prin Euharistie, este si o comuniune deplina între credinciosi. “Toti se întâlnesc în acelasi Trup al lui Iisus Hristos, toti formeaza împreuna extinderea Trupului lui Iisus Hristos. În acest sens Euharistia este, prin excelenta, Taina unitatii”. Unirea cu Iisus Hristos în Sfânta Euharistie este fundamentul si izvorul unei depline iubiri între madularele Bisericii, caci toti membrii ei sunt “concorporali” nu numai cu Iisus Hristos, ci si între ei. Fiecare traieste si simte viata celorlalti ca viata luminata de mintea Aceluiasi Hristos si sensibilizata si împuternicita spre bine de duhul Aceluiasi Hristos. Caci toti nu sunt numai înruditi, ci “concorporali” (Efes. III, 6), cu Iisus Hristos si intreolalta…”.

Euharistia este Taina ce transforma comunitatea credinciosilor în Biserica si, prin aceasta, asigura unitatea lor si, de aceea, ori de câte ori ea este savârsita, unitatea Mântuitorului cu credinciosii Sai si prin aceasta unitatea credinciosilor între ei însisi, este adusa la cea mai deplina manifestare a ei, într-o dinamica permanenta si mereu noua a întâlnirii lor cu Mântuitorul Iisus Hristos si a cresterii în El. Deci, comuniunea euharistica se realizeaza concomitent în doua sensuri: pe de o parte vertical, adica prin unirea credinciosilor cu Iisus Hristos, pe de alta parte orizontal, adica prin unirea credinciosilor între ei în Biserica, prin Iisus Hristos. Aceasta distinctie se face mai mult din punct de vedere teoretic, deoarece din punct de vedere practic este vorba de o singura relatie cu dublu aspect, fiindca prezenta lui Iisus Hristos în noi înseamna, în acelasi timp, si prezenta noastra în Trupul Lui, în Biserica.

Pe plan vertical “unirea cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie este o unire deplina si desavârsita, tocmai pentru ca El nu mai este lucrator în noi doar prin energia adusa în noi de Duhul Sau, ci cu Trupul si cu Sângele Lui, imprimate în trupul si sângele nostru. Iar unde este Trupul si Sângele Sau, este prezent si lucrator în mod deplin însusi subiectul lor. Deci Însusi Domnul nostru Iisus Hristos, ca subiect al Trupului si Sangelui Sau, se face prin Sfânta Euharistie si subiect direct al sângelui si trupului nostru, cu care sunt unite intim Trupul si Sângele Sau, ce au dat prin aceasta calificarea lor trupului si sângelui nostru, imprimându-se în ele si care si-au unit lucrarile si simtirile lor cu lucrarile si cu simtirile trupului si sângejui nostru. Iar întrucât si fiecare din noi suntem subiect al trupului si sângelui nostru, si al lucrarilor penetrate de trupul si lucrarile lui Iisus Hristos, noi ne aflam împreuna subiect cu Iisus Hristos, al trupului nostru devenit si trupul Lui sau al trupului Lui devenit si trupul nostru”. Prin intimitatea si comuniunea aceasta desavârsita cu El, noi traim starile, simtirile si lucrarile lui Iisus Hristos si El le traieste pe ale noastre, patrunse de ale Lui. “De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste în mine”, a spus Sfantul Apostol Pavel (Galateni II, 20). Unirea deplina între Iisus Hristos si noi, realizata prin Sfânta Euharistie, este marturia supremei iubiri a Lui fata de noi. În acest sens Sfântul Ioan Gura de Aur spune : “Iisus Hristos a facut aceasta ridicându-ne la o mai mare iubire fata de El si aratând iubirea Lui fata de noi, nu a dat numai sa-L vada celor ce doresc, ci sa-L si atinga, sa-L si manânce, si sa se uneasca cu El, împlinind toata dorinta”.

În virtutea cuminecarii dupa vrednicie în Sfânta Taina a Euharistiei, cu Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, Acesta petrece în noi si noi petrecem în El (I Ioan II, 6, 8). Astfel, între Iisus Hristos si credinciosii cuminecati cu vrednicie se înfaptuieste o unitate deplina. În momentul în care si noi îl primim în trupurile noastre numai exterior si vizibil, suntem multi si deosebiti unii de altii, pentru ca în fiinta noastra suntem cu Iisus Hristos asa de uniti si întrepatrunsi, încât nu mai distingem unde sfârsim noi si unde începe El. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune ca atât de mult ne-am unit cu El, încât avem comun acelasi trup si sânge.

În Sfânta Euharistie ne-am facut concorporali si consangvini cu El. Prin împartasirea curata si frecventa cu Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, noi primim puteri datorita carora se înnoieste întreaga noastra viata si se adânceste pâna la deplinatate unirea noastra cu Mântuitorul Iisus Hristos. Aceasta unitate personala cu Mântuitorul Hristos, savârsita de Sfânta Euharistie, este subliniata în modul cel mai pregnant posibil de catre Nicolae Cabasila astfel: “Iisus Hristos devine mai intim noua decât ne suntem noi. Caci ceea ce este în Iisus Hristos este al nostru, mai mult decât ceea ce ne este personal. Ceea ce este în Iisus Hristos este al nostru, pentru ca noi am devenit madularele Sale si copiii Sai si pentru ca noi ne împartasim cu trupul, cu sângele si cu duhul Lui…”. “Iisus Hristos este mai înrudit cu noi decât ne sunt parintii nostri însisi – caci prin Sfânta Împartasanie “se face între noi si Mântuitorul nostru o legatura mai strânsa decât cea de zamislire între noi si parinti. El ramâne vesnic în noi, unit cu noi si ne face tot mai vii si mai tari…” Unindu-ne în mod desavârsit cu Mantuitorul Iisus Hristos, ne unim deplin si cu toti “fratii nostri în Hristos”, cu care devenim un singur trup, trupul tainic al Domnului Iisus Hristos. “În fata Sfântului Potir nu sunt oameni separati, ci unicul Trup al lui Iisus Hristos, Biserica, prin Sfânta Euharistie înfaptuindu-se real posibilitatea data în Taina Botezului, de a trai toti o viata unica în Iisus Hristos”.

Sfânta Euharistie reda în chip deplin ideea comuniunii desavârsite de a exista între crestinii din toate timpurile si locurile. Ea alcatuieste nu doar punctul culminant al vietii crestinului singular, ci si punctul central al vietii Bisericii, ca si comunitate. Fiecare element component al Trupului lui Iisus Hristos pastreaza prin El legatura cu toti ceilalti, caci Trupul si Sângele Lui circula si ramâne în fiecare din partile acestui întreg. Asa dupa cum într-un lant, fiecare inel se afla în interiorul celorlalte, tot astfel si crestinii în Biserica, fiecare este prins de ceilalti si este cuprins de celalalt si în toti, ca în unul singur, se afla Mântuitorul Iisus Hristos. El intra si poposeste în casa fiecaruia, sau le ofera tuturor o încapere comuna, împartasindu-ne cu El, formam acelasi trup tainic al Bisericii, caci, asa dupa cum nu exista decât un singur Hristos si o pâine euharistica, tot în acest fel nu poate sa existe decât o singura Biserica, în care se extinde Acelasi Iisus Hristos. Euharistia este (re)sursa si temelia trairii noastre cu Iisus Hristos în Biserica. Ea este fundamentul pe care se înalta edificiul Bisericii, este cel mai puternic element ce sustine si strabate aceasta uriasa constructie comunitara. Iata cu câta claritate înfatiseaza Sfantul Chiril al Alexandriei acest aspect: “Caci binecuvântându-i într-un trup, adica al Sau, pe cei ce cred în El, prin împartasirea tainica, îi uneste cu Sine si întreolalta. Caci cine ar desparti si ar scoate din unitatea naturala pe cei legati prin trupul sfânt cel unul, în unitatea cea cu Iisus Hristos? Caci daca toti ne împartasim dintr-o pâine, toti alcatuim un trup. Pentru ca nu se poate împarti Iisus Hristos. De aceea este numita Biserica si trup al lui Iisus Hristos, iar noi madulare în parte, dupa cugetarea Sfântului Apostol Pavel (Efes. V, 30). Caci uniti fiind toti în Iisus Hristos prin Sfântul Trup, deoarece L-am luat pe Cel Unul si neîmpartit în trupurile noastre, suntem madulare proprii Lui, mai mult decât noua însine… Iar daca suntem uniti întreolalta în Iisus Hristos si nu doar unul cu altul, ci si cu El, Cel ce se afla în noi, prin Trupul Sau, cum nu este limpede ca suntem toti una si intreolalta cu Iisus Hristos? Caci Domnul Hristos este legatura unitatii, fiind Acelasi si Dumnezeu si om”. La fel, Sfântul Ioan Damaschin remarca pe drept cuvant, ca Dumnezeiasca Euharistie “se numeste (si) cuminecatura si este adevarat, fiindca prin ea ne cuminecam cu Iisus Hristos, devenind partasi Trupului si Dumnezeirii Lui. Prin ea ne cuminecam si ne unim unii cu altii, pentru ca ne împartasim dintr-o singura pâine si devenim toti un Trup (I Cor. X, 16-17 ; Rom. XII, 5), si un sânge al lui Iisus Hristos si membri unii altora (Rom. XII, 5), ajungând toti împreuna Trup al lui Iisus Hristos” (I Cor. XII, 27). De aceea, credinciosii care nu participa efectiv la Taina Comuniunii, nu sunt legati ontologic de Iisus Hristos si nici integrati pe deplin în inima Bisericii. Ei sunt coardele de vita în care nu mai curge seva de viata din radacina butucului si care, deci, se usuca, pentru a- fi taiate si aruncate în foc (Ioan XV, 1-6). Ideea aceasta era atât de vie si de puternica în antichitatea crestina, încât credinciosii care nu participau la serviciul euharistic erau considerati ca excluzându-se singuri din comunitatea bisericeasca (excomunicare). De ce? Pentru ca, de fapt, unitatea Bisericii în pluralitatea membrilor ei se atinge în punctul ei culminant, manifestându-se în mod vizibil tocmai in timpul sinaxei euharistice, întâi prin unitatea de credinta (Efes. IV, 5), marturisita în simbol (crez), iar apoi prin actul împartasirii. De aceea, pâna astazi, semnul si pecetea integrarii cuiva în Biserica (dupa botez) si al integrarii în unitatea ei (la reprimirea celor excomunicati sau a apostatilor), este tot comuniunea liturgica, împartasirea, adica primirea la Taina Euharistica.

Despre Biserica si Euharistie

Sfânta Euharistie fiind savârsita în Biserica si de catre Biserica, având deci un profund caracter eclezial, la rândul ei, ea constituie, face Biserica, Trupul comunitar-sobornicesc al lui Iisus Hristos. Printr-o simultaneitate si o reciprocitate ce tine de paradoxul si sublimul inefabil al realitatii dumnezeiesti atotcuprinzatoare, Biserica face Euharistia si Euharistia face Biserica. Asadar, în Sfânta Euharistie se realizeaza cu adevarat Biserica, în întelesul ei de Trup tainic al Domnului Hristos, si aici pulseaza în chipul cel mai puternic viata ei. Biserica este prin excelenta euharistica, iar Euharistia este prin excelenta bisericeasca (eclesiologica), fiindca ea este în chip indisolubil legata de viata Bisericii. Biserica si Euharistia (comuniune), sunt, cu alte cuvinte, doua lucruri ori notiuni strâns legate una de alta: nici Euharistia nu exista în afara Bisericii, dupa cum nici Biserica nu poate fiinta fara Euharistie. “Nu este vorba de doua realitati diferite, din care una, Euharistia, are în sine chipul Bisericii, dupa care Biserica se modeleaza. Euharistia semnifica Biserica sau o are imprimata în ea, pentru ca este Biserica în potenta, sau pentru ca Biserica nu este decât Euharistia ori trupul si sângele Domnului Iisus Hristos, materializate, concretizate si extinse în credinciosi. Domnul Iisus Hristos tinde sa se daruiasca credinciosilor si sa-i prefaca în Trupul Sau extins, cum acestia se doresc dupa El si dupa calitatea de trup extins al lui Iisus Hristos. Precum Euharistia se înfaptuieste prin doua miscari convergente, prin oficierea darurilor si prin venirea Duhului, tot în acest fel se împlineste si daruieste Biserica: prin Euharistia ce se daruieste (si) prin credinciosii ce o primesc în baza credintei lor depline în Iisus Hristos”.

Biserica se formeaza ca trup alcatuit din credinciosii carora li se daruieste Iisus Hristos în mod desavârsit în Sfânta Euharistie, dar care, din puterea daruirii lui Iisus Hristos se daruiesc si ei unii altora, într-o miscare de continua convergenta si unificare. În acest sens Biserica este plina de Euharistie, de Trupul lui Iisus Hristos, într-o permanenta daruire de sine si, prin aceasta, într-o miscare de unificare a credinciosilor cu Sine si unul cu altul, înfaptuita de catre Domnul nostru Iisus Hristos si prin puterea lui Iisus Hristos. Cu toate ca prin Sfânta Euharistie Biserica îsi gaseste consolidarea ei culminanta ca Trup tainic al Domnului Iisus Hristos, totusi trebuie sa se tina seama ca de Sfânta Euharistie se pot împartasi numai cei botezati si unsi cu Sfântul Mir si odata cu aceasta, deveniti madulare ale Bisericii, chiar daca nu deplin închegate. De aceea nu se poate defini Biserica numai ca o comunitate euharistica, cum face teologul rus Nicolae Afanassieff si nici numai ca un popor al lui Dumnezeu, constituit exclusiv prin Botez (protestantii) ori prin Botez si Confirmare (catolicii). Euharistia realizeaza încorporarea plenara a omului în Iisus Hristos, ca madular al Trupului Sau, începuta prin Botez si pecetluita prin Taina Ungerii cu Sfântul Mir. Ea realizeaza împreuna-zidirea crestinilor în Iisus Hristos, Biserica, dar a acelora ce sunt botezati si pecetluiti de Iisus Hristos cu Duhul Lui. Prin urmare, Biserica este o comunitate soborniceasca sacramentala. Si este sacramentala pentru ca ea este o comunitate euharistica. Caci daca nu exista Biserica, nu exista comunitate sacramentala, în afara Comuniunii Euharistice, spre care se îndreapta Botezul si Mirungerea, si de la care primesc putere ori sens toate celelalte Taine. Dar nici Sfânta Euharistie si nici celelalte Sfinte Taine nu exista fara ministerul sacramental al Episcopului si nici în afara Bisericii. Nu se poate socoti ca comuniunea strânsa în jurul episcopului care hirotoneste pe preotii ce savârsesc Euharistia, este toata Biserica. Ci Biserica este comunitatea sacramentala universala. Deoarece asa cum preotii depind de episcop prin hirotonia lor, tot astfel si episcopul depinde de totalitatea episcopatului Bisericii întregi, prin hirotonia si comuniunea cu ea. Deci si credinciosii îsi datoreaza bunurile spirituale primite, comuniunii cu Biserica întreaga. Prin Sfântul Duh dobândit în Taina Mirungerii sunt legati direct de tot episcopatul Bisericii, punându-se în relief ca Duhul îi uneste cu Biserica întreaga, si ca El este al Bisericii întregi. De aceea si Sfânta Euharistie savârsita de preoti si împartasita celor unsi cu Sfântul Mir, întemeiaza nu numai o comunitate locala, ci comunitatea larga a Bisericii universale….

Comunitatea este închegata ecleziologic prin Sfânta Euharistie, dar Biserica nu este numai un rezultat al Euharistiei, al Tainelor, ci o conditie a lor, ele fiind articulate în Iisus Hristos, prezent în Biserica prin Duhul Sfânt, ultimul criteriu al adevarului, caci dupa Sfântul Irineu de Lyon, “Unde este Biserica este si duhul lui Dumnezeu iar unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este si Biserica si tot harul. La Duhul este adevarul”. Biserica si Euharistia se întâlnesc în iubirea lui Iisus Hristos, ca expresie autentica iubirii intratrinitare. “Dumnezeu este iubire” (I Ioan IV, 8), iar credinciosii se împartasesc cu jertfa lui Iisus Hristos, ca expresie a iubirii prin care Iisus Hristos a “câstigat” Biserica Sa (Fapte XX, 28). Împartasindu-se de Iisus Hristos, ne împartasim si de iubirea Lui, ca manifestare a iubirii Sfintei Treimi. Drept urmare, prin iubirea euharistica Biserica se manifesta ca o realizare a acestei iubiri în comuniunea membrilor ei. Sfânta Euharistie apare astfel ca o taina a iubirii ce marturiseste despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, prin jertfa Fiului Sau pentru mântuirea noastra ; iar aceasta marturisire are, în acelasi timp, si semnificatia unei chemari adresata noua de a iubi pe Tatal, prin Fiul si prin madularele Trupului al carui Cap este Fiul, deci de a pune în lucrare iubirea noastra. În felul acesta Euharistia marturiseste despre iubire, chemand-o. Marturia o face prin Iisus Hristos, iar chemarea este adresata tuturor credinciosilor si cu deosebire celor rânduiti prin hirotonie sa oficieze Sfânta Euharistie. Anticiparea instituirii Preotiei s-a facut la instituirea Euharistiei, pentru ca preotul este înainte de toate cel care are misiunea apostolica de a proclama: Cuvântul s-a facut trup si puterea Preoteasca de a atesta: “Acesta este Însusi Trupul si Sângele Domnului”. Savârsind Euharistia, nu “in persona Christi”, ci “in nomine Christi”, el transforma adunarea credinciosilor în sinaxa euharistica, manifestare plenara a Bisericii lui Dumnezeu, care a primit puterea de a adresa Tatalui Epicleza.

Concluzii

Sfânta Euharistie nu este numai mijlocul unirii noastre cu Iisus Hristos, ci si scopul, telul si dovada deplinei uniri cu El. La aceasta deplina unire cu Iisus Hristos nu putem ajunge însa fara sa fim una în marturisirea credintei celei adevarate. Aceasta se vede destul de clar în savârsirea Sfintei Liturghii, în care înainte de a ne împartasi cu Trupul si Sângele Domnului Iisus Hristos, ne rugam pentru ajungerea la unitatea de credinta, zicând: “Sa ne iubim unii pe altii ca într-un gând sa marturisim. – Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita”, dupa care urmeaza Simbolul Credintei. Nu putem lua parte la aceasta comuniune euharistica daca nu am ajuns mai întâi la unitatea de credinta. Sirul de cereri înainte de împartasire se încheie cu cererea pentru realizarea unitatii de credinta: “Unirea credintei si împartasirea Sfântului Duh, cerând…”.

Comuniunea euharistica implica deci, unitatea sau comuniunea credintei întregi, convingerea ca în Sfânta Euharistie ne împartasim cu însusi Trupul si Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul si credinta despre Biserica, ca unitate ontologica profunda a crestinilor cu Iisus Hristos si întreolalta în Iisus Hristos, datorita Sfântului Duh. Fara unitatea credintei realizata mai întâi, nu poate avea loc comuniunea euharistica. Tendinta manifestata în ultima vreme de unele cercuri ecumeniste, ce recomanda comuniunea chiar si în lipsa unei unitati de credinta nu poate fi acceptata. Euharistia nu creeaza unitatea fara voia persoanelor, ci realizeaza aceasta, folosindu-se si de acordul liber al credinciosilor, manifestat în marturisirea aceleiasi credinte. Unitatea în credinta pregateste pe credincios pentru comunitatea euharistica, iar aceasta întareste si sustine unitatea în credinta între una si cealalta, este o legatura si un acord perfect caci, dupa marturia Sfântului Irineu “învatatura noastra este în acord cu Euharistia iar Euharistia la rândul ei întareste învatatura”. Intercomuniunea ce se urmareste si se practica astazi între diverse Biserici si comunitati ecleziale, altele decât Biserica Ortodoxa, este o comuniune euharistica lipsita de fundamentul credintei, o “comuniune mai mult formala, sentimentala, intercrestina” si într-un cuvânt, o “necomuniune”. Graba de a ajunge la unitatea euharistica, oricând si oriunde nu face decât sa minimalizeze valoarea Sfintei Euharistii. În schimb, Biserica Ortodoxa este numai pentru comuniunea euharistica reala obiectiva, care este precedata si statornicita pe comuniunea plenara în credinta, exprimata prin comuniunea deplina si desavârsita a iubirii. De aici exigenta si responsabilitatea Bisericii în istorie fata de ereziile care sau rupt de misterul divin al Bisericii. Dogmele sale sunt în primul rând afirmatii ce priveste mântuirea omului, obiceiul lor este sa elibereze chipul original al lui Iisus Hristos, adevarul, de distorsiunile unor erezii, pentru a ajuta comunitatea Bisericii sa pastreze învatatura corecta despre Domnul Hristos si prin urmare viata ca prezenta a lui Mântuitorului Iisus Hristos în Biserica.

Drd. Stelian Gomboş

Povestea zilei, 22-10-2010 – “Am venit astăzi să judec păcatele străine”

Povestea zilei Fara comentarii

Un frate odată a greşit în Schit şi făcându-se adunare, a trimis către avva Moise (Sfântul Moise Arapul, 28 august), dar el nu voia să vină. Deci a trimis către dânsul preotul zicând: vino, că te aşteaptă norodul! Atunci, el sculându-se, a venit şi luând o coşniţă găurită şi umplând-o cu nisip, o purta. Iar ei ieşind în întâmpinarea lui, i-au zis:
– Ce este aceasta, părinte?
Zis-a lor bătrânul:
– Păcatele mele sunt înapoia mea curgând jos şi eu nu le văd dar am venit astăzi să judec păcatele străine.
Şi ei auzind, n-au grăit nimic fratelui, ci l-au iertat.

A spus avva Pimen, că un frate l-a întrebat pe avva Moise cu ce fel de chip se omoară omul pe sine pentru aproapele. Şi i-a zis bătrânul: de nu va pune omul în inima sa, cum că se află în mormânt de trei zile, nu ajunge la cuvantul acesta.

Pateric

« Precedenta