Despre dimensiunea asceticii şi misticii în opera Părintelui Dumitru Stăniloae

Stelian Gombos Fara comentarii

Despre dimensiunea asceticii şi misticii în opera Părintelui Dumitru Stăniloae

Teologia contemporană românească şi chiar cea ortodoxă, în general, a fost în mod simţitor îmbogăţită în ultimul timp prin activitatea de excepţie desfăşurată de Părintele Dumitru Stăniloae, recunoscut ca fiind cel mai mare profesor al Ortodoxiei secolului nostru. Fin observator al subtilităţilor patristicii răsăritene şi apusene, cunoscător de seamă al gândirii protestante şi catolice din perioada medievala şi din cea a ultimelor secole, om al condeiului, surprinzător al farmecului dar şi al capcanelor prezente în lucrările de cultură ori filozofie ale epocii sale sau anterioare acesteia, Părintele Stăniloae este persoana cu care a binecuvântat Dumnezeu pe români şi Ortodoxia. Ca dogmatist, luptător în câmpul atât de spinos şi alunecos al formulărilor învăţăturilor de credinţă, doritor să descopere sensuri ascunse din mari lucrări duhovniceşti şi să facă mai limpede, prin concizie şi sistematizare, cunoaşterea greutăţilor urcuşului spiritual, dar şi măreţia întâlnirii ultime cu Dumnezeu, nu era posibil ca din preocupările sale să lipsească studiul asceticii şi misticii, adică cercetarea drumului pe care trebuie să-l urmeze omul până la unirea cu Hristos şi vederea luminii dumnezeieşti.

Orice fapt mistic fascinează şi încântă prin alura ezoterică, tainică, de necunoscut, pe care noţiunea şi-o impropriază datorită unei alăturări pur terminologice. Dar dincolo de încântare şi fascinaţie se simte fundamentul duhovnicesc al unei trăiri care trimite la nebănuite izvoare de autenticitate, la descoperirea resurselor personale, la urcuş şi nevoinţă, luptă, autodepăşire şi încununare cu daruri supranaturale. Îndumnezeirea omului! Iată cununa, iată izbânda, iată valoarea datorată mai întâi Lui Iisus Hristos iar apoi asceticii şi misticii, via media între teologia dogmatică şi cea morală, care împrumută şi din una şi din cealaltă spre a împreuna şi oferi, într-o lumină nouă, asumarea îndumnezeirii omului, câştigată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin cruce şi înviere. Urcuşurile sunt grele, dar cu atât mai mult cel duhovnicesc, tărâm unde lupta nu se dă <<împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în văzduhuri>> (Efes. 6, 12). De aici şi varietatea metodelor şi modalităţilor de îmbogăţire spirituală spre bine, de creşterea cu Hristos şi în Hristos, în vederea unirii reale cu Dumnezeu.

Citeste mai departe…