Recenzie: VINTILĂ HORIA, „DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL”

Cristian Muntean 3 Comentarii

VINTILĂ HORIA, „DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL” PREMIUL GONCOURT 1960,

ED. ANASTASIA, BUCUREŞTI, 1999, 265 p.

Pr. Dr. Cristian Muntean

Există cărţi care te incită la dialog dar există şi cărţi care te provoacă la tăcere, la „acest grai al lumii ce va să vie” (Isaac Sirul)

Cartea scriitorului V. Horia mărturiseşte această devenire aducându-ne în actualitate tema exilului, cu teribila noastră spaimă de a fi nimeni dublată de omeneasca vanitate de a fi cineva. Exilul horian dobândeşte valoare de simbol a condiţiei umane, a omului care şi-a rupt legăturile cu mediul său originar adică cu copilăria, candoarea şi natura, descoperindu-1 pe Dumnezeu.

În „Dumnezeu s-a născut în exil” autorul depăşeşte criza exilatului (cu suferinţele şi nostalgiile sale tragice, dar în acelaşi timp şi cu puternica sa forţă de purificare) într-un spaţiu geografic prin descoperirea unicului spaţiu important – cel al sufletului.

Cartea se vrea a fi jurnalul ultimilor opt ani de viaţă ai poetului Publius Ovidius Naso exilat în Pontul Euxin, la marginea răsăriteană a Imperiului roman în urma unei decizii imperiale ale cărei motive au rămas învăluite în taină.

Romanul lui Vintilă Horia explorează curiozitatea spirituală a poetului latin, chinuit de misterul destinului omenesc şi frământat de căutarea încordată a luminii lumii de dincolo. În acelaşi timp stabileşte punţi de legătură între învăţăturile lui Pitagora şi doctrinele daco – tracice pe care poetul le descoperă treptat de-a lungul exilului şi care par să constituie cea mai bună pregătire pentru primirea mesajului creştin. (Monica Nedelcu)

Fiecare dintre cele opt capitole reprezintă fiecare an petrecut de Ovidiu la Tomis cu întreaga încărcătură de sentimente extreme. Întâlnirile şi cele două călătorii în ţara dacilor primesc o valoare iniţiatică pentru poet, o continuă apropiere de „limină”, a cărei revelaţie o va avea la întoarcerea din a doua călătorie când medicul grec Theodor îi povesteşte naşterea lui Iisus. Descrierile pe care autorul le face sunt pline de culoare şi de fineţe surprinzând spectaculos „acest spaţiu mioritic” de influenţă blagiană pătruns de bucuria luminii şi a speranţei în aşteptarea Fiului lui Dumnezeu ce se naşte în Betleemul Efratei.

Introducerea pe care o face doamna Monica Nedelcu ne convinge peste măsură de valoarea autorului şi de profunzimea temei iar postfaţa semnată de Daniel Rops, membru al Academiei Franceze, completează cu date bigraflce datele autorului demonstrând motivaţia subiectului.

Citeste mai departe…