Recenzie: SORIN DUMITRESCU, ROCK & POPI, CARTE DE VEGHE CREŞTINĂ,

Cristian Muntean 1 Comentariu

Recenzie: SORIN DUMITRESCU, ROCK & POPI, CARTE DE VEGHE CREŞTINĂ,

Editura Anastasia, Bucureşti, 1998

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 2/1999

Cartea pictorului şi eseistului Sorin Dumitrescu „umple” în contextul contemporan nevoia de sinergie între laici şi clerici determinând reevaluarea laicatului şi a rolului său în dobândirea şi păstrarea sobornicităţii Bisericii.

Deşi este concepută dintr-o selecţie de articole şi eseuri, cititorul poate observa nevoia de întreg şi larga problematică bisericească pe care autorul o abordează cu dezinvoltura laicului ce se simte legat deopotrivă de cult şi cultură, pendulând cu justeţe între ele din marea nevoie de „veghe creştină”. O veghe ce începe biblic în spaţiul postrevoluţionar amintind fratricidul lui Cain şi „procesul de intenţie” adresat lui Dumnezeu. În acest context teologic se regăseşte România postrevoluţionară iar intuiţia de fineţe teologică a autorului, ne face să înţelegem tranziţia printr-un alt tip de abordare a textelor biblice care completează aspectul dezolant al unei lumi în derivă. Semnalul de alarmă al autorului asupra victimelor – eroi din 1989 rămâne fără răspuns; în Cimitirul Eroilor, Cain se străduie din răsputeri să-1 pomenească pe Abel, spune autorul, şi doar refuzând să ne răzbunăm vom putea şterge de pe chipul României semnul lui Cain. O Românie răvăşită de atâţia torţionari ce-i căutau înainte de orice început – sfârşitul. Credinţa e înţeleasă simplist şi se opreşte în cel mai bun caz pe prispa Bisericii (vezi Alexandru Horia, „Vorbirea in şoaptă”) care şi-a diminuat vocabularul luptător şi organul polemic. Se face prea mult caz de „ascultarea” Bisericii, neluând în seamă nevoia efectivă de dialog şi mai ales de schimbare la nivelul înţelegerii şi împlinirii ortopraxiei.

Cartea ne introduce şi în misterul neîmplinirilor politice care apasă starea românilor comparabilă – păstrând proporţiile – cu drama lui Ilie Ilaşcu.

Câteva pagini de o frumuseţe aparte autorul le închină „Sfântului de geniu – Andrei Rubliov” pornind de la o „apoftegmă modernă” a lui Berdiaev: „Epoca noastră are nevoie urgentă de sfinţi de geniu şi de genii sfinte”.

Autorul vorbeşte de o deosebire de natură între vocaţie şi talent căci simpla neglijenţă a vocaţiei este în primul rând refuzul de a risca înnoirea propriei firi. Un om se dăruie unei vocaţii, pe când talentul te înlănţuie, te face prizonierul spontaneităţii lui înnăscute.

Citeste mai departe…