Pastorala Înaltpreasfinţitului Andrei al Alba Iuliei la Praznicul Naşterii Domnului 2010

IPS Andrei, Predici Fara comentarii

Pastorala Înaltpreasfinţitului Andrei, la Praznicul Naşterii Domnului 2010

„Cum boul peste El sufla,
Căldură ca să-I facă”

A N D R E I ,

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi
Dreptmăritorilor creştini:
Har şi căldură duhovnicească de la Hristos,
Cel culcat în iesle şi încălzit de suflarea boului

Iubiţi credincioşi,

Din adânc de dalbe datini ne-a sosit sărbătoarea Crăciunului. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că, atunci când Maica Domnului L-a născut pe Domnul Hristos, „L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2,7). Maica Domnului, dimpreună cu dreptul Iosif, când a venit ceasul întrupării Cuvântului, erau în călătorie la Betleem pentru a se înscrie în cetatea lor de obârşie, pentru că Cezarul August poruncise să se facă recensământ în tot Imperiul.

Toate hanurile oraşului fiind pline, obosiţii călători care veneau tocmai de la Nazaret s-au adăpostit într-o peşteră ce servea drept grajd animalelor. Acolo L-a născut pe Mântuitorul lumii şi L-a culcat în iesle, pe nutreţul vitelor. Era frig şi Pruncul Dumnezeiesc a fost încălzit de aburul boului.

Fie că suntem de la ţară, fie că suntem orăşeni, cu părinţi şi bunici la ţară, în noaptea sfântă de Crăciun avem sufletul inundat de duioasele amintiri care ni le transmite tradiţia creştină. În aceeaşi situaţie era şi George Coşbuc, locuitor al Bucureştilor, aducându-şi aminte de serile minunate de Crăciun din anii copilăriei, când în satul lui transilvănean, în jurul vetrei calde, măicuţa sa le relata minunea Naşterii.

Afară ningea liniştit, în casă ardea focul, dar copiii nu se îndurau să se culce când mama le povestea „cu glasul rar şi dulce”: „Cum S-a născut Hristos în frig, / În ieslea cea săracă,/ Cum boul peste El sufla / Căldură ca să-I facă”.(1)
Obişnuiţi cu o lume informatizată, cu automobile, cu calculatoare, cu laptopuri, cu case împodobite modern şi cu petreceri zgomotoase, riscăm să trecem pe planul doi ceea ce este mai important: mesajul fermecător al Naşterii, pe care ni-l transmit colindele şi tradiţiile de Crăciun.

Iar prin faptul că mediul rural ne devine tot mai străin, riscăm să nu surprindem lucruri esenţiale din atmosfera mirifică a Crăciunului. De pildă, cine se mai gândeşte la bietele animale care, în noaptea Crăciunului, I-au ţinut companie Domnului Hristos? Cine îşi mai aminteşte de turmele de oi din staulele de la Betleem, de asinul şi de boul care L-au încălzit cu aburul lor?
Erminia picturii bizantine, dându-le sfaturi zugravilor cum să picteze icoana Naşterii Domnului, zice lucrul următor: „peşteră şi într-însa, la partea cea dreaptă, Născătoarea de Dumnezeu îngenunchiată, punând în iesle pe Hristos înfăşat ca un prunc; şi Iosif îngenuncheat de-a stânga, avându-şi mâinile încrucişate la piept. Şi dinapoia ieslei un bou şi un asin, uitându-se la Hristos. Şi dinapoia Preasfintei Fecioare şi a lui Iosif, păstorii ţinând toiege şi uitându-se cu mirare la Hristos; şi din afară de peşteră, oi şi păstori, unul zicând cu fluierul şi alţii uitându-se cu frică în sus; şi deasupra lor un înger îi binecuvântează. Şi deasupra peşterii, prin nori, mulţime de îngeri, zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bună-voire»”.(2) Aceasta este ambianţa de taină sfântă a Crăciunului. În icoanele Naşterii Domnului oile au o blană strălucitoare, ducându-ne cu mintea la lumina cea necreată.

O Evanghelie apocrifă ne spune că în momentul în care Maica Domnului a aşezat Pruncul în iesle „un bou şi un asin I s-au închinat. Şi toate celelalte animale din jurul Său I se închinau fără încetare”.(3)

Colindele noastre româneşti, inspirate din propovăduirea Bisericii, prezintă gingăşia şi blândeţea boilor în contextul peregrinării Maicii Domnului: „La un grajd cu boi s-opreşte, / Şi acolo hodineşte. / Boii-s blânzi, la ea privesc, / Suflă şi o încălzesc. / – Bovilenilor, iubiţi! / Binecuvântaţi să fiţi, / De Dumnezeu şi de mine, / Şi de Pruncul care vine”.(4)

O altă variantă ne spune: „Şi când fu de către seară, / Într-o iesle s-aşezară, / În iesle caldă de boi, / Lângă stâna cea de oi. / Şi când Prunc Sfânt se năştea, / Boii veseli hodinea, / Maica Sfântă-i alduia: / – Fire-aţi voi, boi, alduiţi, / Căci bine mi-L încălziţi, / De mine, de Dumnezeu, / Şi de drag Fiuţul meu”.(5)

Oricât am fi de citadini, nu se poate să nu ne înduioşeze imaginaţia creatorilor noştri populari care plasau Naşterea Domnului în această atmosferă de gingăşie, de sărăcie şi de taină.

Iubiţi fraţi şi surori,

Nu numai la Naştere animalele I-au ţinut companie Domnului Iisus Hristos, ci şi mai târziu. Ne spune Sfântul Evanghelist Marcu că, după Botez, Domnul a fost mânat de Duhul în pustie „şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau” (Marcu 1,13). Atunci când se pregătea pentru marea operă de mântuire a omenirii, postind patruzeci de zile, Îi ţineau companie animalele şi îngerii.
Animalele au fost create de Dumnezeu cu o anumită sociabilitate.(6) Ele sunt în stare să-şi manifeste ataşamentul şi credincioşia faţă de stăpânul lor. Referitor la credincioşia câinelui, Vasile Militaru este atât de convingător: „Câinelui ce-mi stă-n ogradă, îi arunc, de azi pe mâine, / Pentru paza lui cinstită, câte-un colţ uscat de pâine, / Şi, de câte ori mă vede prin ogradă sau în prag, / Câinele, cu-a lui privire, îmi arată-atâta drag, / Încât, grai de om să aibă, şi iubirea lui fierbinte / Mai duios el n-ar fin-n stare să mi-o spună în cuvinte!”(7)

De fapt, cuvântul „animal” vine de la latinescul „anima”, adică suflet. Cultura iudeo-creştină afirmă că animalele au un suflet vegetativ, nutritiv, senzitiv, desigur nu un suflet raţional ca al omului.

Literatura pioasă ne relatează că atunci când, de temă ca Irod să nu-L omoare pe Prunc, Maria cu Iosif L-au luat ca să-L ducă în Egipt „Copilaşul Iisus mergea înaintea balaurilor şi le poruncea să nu facă rău nimănui. Dar Maria cu Iosif se temeau foarte tare ca nu cumva balaurii să-L lovească pe Iisus. Atunci Iisus le-a zis: «Nu vă temeţi şi nu vă gândiţi că sunt un copilaş; Eu dintotdeauna am fost şi sunt un bărbat desăvârşit şi toate fiarele pădurii trebuie să se facă blânde înaintea Mea…». Leii mergeau împreună cu ei, cu boii, cu asinii şi cu celelalte animale de povară. Şi nu făceau rău nimănui, ci erau blânzi între oile şi berbecii pe care îi aduseseră tocmai din Iudeea”.(8) Ni se par ca de basm aceste povestiri, dar ele ne spun un mare adevăr: toate dobitoacele recunoşteau în Domnul Hristos pe Creatorul lor, şi-L ascultau.

Ne este foarte cunoscută afirmaţia Proorocului Isaia care-l pune pe omul neascultător în antiteză cu animalele: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1,3).
Omul sfânt este ascultat şi slujit şi el de către animalele cele mai fioroase pentru că ele văd în omul sfânt asemănarea cu Hristos. Aflăm din viaţa Sfântului Gherasim de la Iordan că acesta a tămăduit piciorul unui leu bolnav, iar leul i-a rămas credincios toată viaţa. Când a murit Sfântul, şi leul s-a culcat pe mormântul lui, şi a murit şi el.

Dreptmăritori creştini,

Am afirmat că animalele I-au ţinut companie Domnului Hristos atunci când El S-a născut în ieslea din Betleem. Şi nu numai atunci, ci şi mai târziu. Şi pe bună dreptate ne vom pune întrebarea dacă în iconomia mântuirii sunt prezente şi animalele?
Psalmistul David I se adresează lui Dumnezeu şi-I zice: „Oameni şi dobitoace vei izbăvi, Doamne” (Psalmul 35,6). Iar Părintele Dumitru Stăniloae subliniază faptul că „imposibilitatea separării persoanei umane de natura cosmică face ca mântuirea şi desăvârşirea persoanei să se proiecteze asupra întregii naturi şi să depindă de ea… Natura întreagă e destinată slavei de care se vor împărtăşi oamenii în Împărăţia Cerurilor”.(9)

Pentru Părinţii Bisericii, comentatori minuţioşi ai Sfintei Scripturi, intrarea lui Hristos în istorie a făcut posibilă restabilirea ordinii şi armoniei edenice şi, prin urmare, mântuirea pentru cosmosul întreg. Iar, în ceea ce le priveşte pe bietele animale, s-ar putea pune o întrebare scolastică şi mecanicistă: au ele suflet?

Sfântul Antonie cel Mare spune că „deosebirile vieţuitoarelor sunt patru: unele sunt nemuritoare şi însufleţite, ca îngerii, altele au minte şi duh, ca oamenii, altele au numai duh şi suflet, ca dobitoacele, iar altele numai viaţă, ca ierburile”.(10) Aşadar dobitoacele au „suflet”, însă n-au raţiune, conform afirmaţiei Sfântului Antonie.

Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte de trei puteri ale sufletului. Omul le are pe toate trei, pe când fiinţele neraţionale (animalele) le au doar pe două. Iată cuvântul Sfântului Maxim: „Dintre puterile sufleteşti, una hrăneşte şi susţine creşterea, iar alta este imaginativă şi impulsivă, iar alta este raţională şi intelectuală. De cea dintâi se împărtăşesc plantele. Fiinţele neraţionale (animalele), pe lângă aceasta se mai împărtăşesc şi de a doua. Iar oamenii, pe lângă acestea două, şi de a treia. Primele două puteri sunt supuse stricăciunii, a treia se dovedeşte nestricăcioasă şi nemuritoare”.(11)

Am trage, din această afirmaţie, concluzia că numai sufletul omului e nemuritor, având puterea raţională şi intelectuală. Dar aceasta nu înseamnă că Domnul Hristos, care a venit să restaureze toată zidirea, nu va restaura şi regnul animal care, conform celor spuse de Părintele Stăniloae, nu poate fi separat de persoana umană. Sfântul Pavel ne spune „că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8,21).

Pentru ţăranul lui Ion Agârbiceanu întrebarea neliniştitoare era: „De ce să n-aibă suflet boii lui, buni, munciţi, şi care-l priveau cu atâta dragoste şi blândeţe; şi de ce să nu meargă şi ei în rai?”.

Iubiţi credincioşi,

Din peisajul duhovnicesc al Naşterii Domnului fac parte, aşadar: peştera cu ieslea; boul şi asinul; câmpul cu oile; păstorii şi magii; ceata cerească şi cântecul de slavă; iar în centru, Pruncul Dumnezeiesc cu Preasfânta lui Mamă. Din Pruncul Dumnezeiesc se revarsă har şi lumină peste tot acest areal, şi-l sfinţeşte.

Concluzia pe care o tragem este că faţă de întreaga creaţie a lui Dumnezeu, oameni, animale şi lucruri, străluminată de har, trebuie să avem cinstirea cuvenită şi respect. Mai ales în anul acesta când am aniversat 1685 ani de la alcătuirea Crezului, Crez în care mărturisim că Dumnezeu e făcătorul „văzutelor tuturor şi nevăzutelor”.

„Natura se dovedeşte, spune Părintele Stăniloae, ca un mijloc prin care omul creşte spiritual şi îşi fructifică intenţiile bune faţă de sine şi faţă de semeni, când este menţinută şi folosită conform cu ea însăşi; dar când omul o sterilizează, o otrăveşte şi abuzează de ea în proporţii uriaşe, el îşi împiedică creşterea spirituală, a sa şi a altora”.(12)

Începând cu lucrurile mici, păstrând curate drumurile şi apele, protejând pădurile, nechinuind animalele, dăm dovadă că aven respect faţă de creaţia lui Dumnezeu.

Dar atunci când împrăştiem gunoaie peste tot, atunci când nu protejăm natura, dăm dovadă de lipsă de educaţie şi, în acelaşi timp, n-avem cinstirea cuvenită faţă de creaţie.

Nădăjduind că atmosfera sfântă a Crăciunului ne va face mai sensibili şi mai buni cu semenii, cu animalele şi cu natura, vă urăm: „Sărbători fericite şi un an plin de realizări!”.
Cu sfântă dragoste întru Hristos,

† AN D R E I ,

Arhiepiscopul Alba-Iuliei

Note:

(1) George Coşbuc, În seara de Crăciun, Antologie de poezie religioasă alcătuită de Prof. Zoe Duna, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 1995, p. 98
(2) Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Σοφία, Bucureşti, 2000, p. 101
(3) Andrei Pleşu, Evanghelii Apocrife, Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 164
(4) Pamfil Bilţiu, „Sculaţi, sculaţi, boieri mari”, Dacia, Cluj-Napoca, 1996, p. 247
(5) Conf. univ. dr. Ioan Bocşa, Colinde Româneşti, Fundaţia Culturală Terr Armonia, Cluj-Napoca, 2003, p. 503
(6) Georgios Mantzaridis, Morala Creştină, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006
(7) Vasile Militaru, Şoaptele îngerilor şi Poemele nemuririi, Bucureşti, 1995, p. 16
(8) Andrei Pelşu, op. cit., pp. 166-167
(9) Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, I, Institutul Biblic, Bucureşti, 1978, p. 324
(10) Despre viaţa morală a oamenilor, 166, Filocalia 1, Sibiu, 1947, p. 33
(11) Suta a treia a capetelor despre dragoste, 32, Filocalia 2, Editura Harisma, Bucureşti, 1993, p. 109
(12) Op. cit., p. 325

Povestea zilei, 24-12-2010 – “Magii de la rasarit”

Povestea zilei Fara comentarii

În vremurile de demult, era într-o ţară din Răsărit un prezicător numit Valaam, care a prezis multe şi a spus şi acestea: “Va răsări o stea din Iacob şi va zdrobi căpeteniile Moabului”. Prezicerea aceasta a fost lăsată moştenire celorlalţi prezicători şi ei au făcut-o cunoscută şi împăraţilor din Răsărit. Şi aşa a ajuns prezicerea şi la aceşti trei magi, care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învăţaţi şi cunoscători de stele, când au văzut pe cer că o stea nu merge ca celelalte stele de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, au cunoscut că această stea arată naşterea unui mare împărat. Şi au mers după stea până la Ierusalim şi au întrebat: “Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut, că am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui?”. Şi auzind împăratul Irod s-a tulburat. A chemat în ascuns pe magi şi le-a spus:
“Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui”. Spunea aceasta ca să afle unde este şi să-L omoare. Apoi a chemat pe cărturari şi i-a întrebat: “Unde spune Scriptura că Se va naşte Hristos?”. Ei i-au spus: “în Betleemul Iudeii!”. De la Irod magii au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi intrând au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis oştile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos. Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu şi a spus lui Iosif: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt”. Şi Iosif a făcut aşa. A luat Pruncul şi pe Mama Lui şi s-a dus în Egipt.

Proloage

Povestea zilei, 23-12-2010 – “Galcevile lumesti”

Povestea zilei Fara comentarii

Zis-a un batran: precum pe drumul cel batut nu poate creste nici un fel de pajiste, macar si samanta de ai semana, pentru ca este locul pururea calcat, asa si faptele bune nu pot creste la loc calcat de galcevile lumesti. Dar de te vei deosebi pe tine de galcevile lumesti, atunci vei vedea adaugandu-se si crescandu-ti bunatatile tale.

Pateric

Povestea zilei, 22-12-2010 – “Avva Or”

Povestea zilei Fara comentarii

Zis-a avva Or: cand gand de inalta cugetare sau de mandrie va intra in tine, cerceteaza-ti cugetul daca ai pazit toate poruncile, daca iubesti pe vrajmasii tai si te intristezi de scaderea lor si daca te socotesti pe tine rob netrebnic si mai pacatos decat toti. Si atunci nici asa sa nu cugeti cele inalte, ca si cum toate le-ai ispravit stiind ca acest gand toate le prapadeste.

Pateric

Povestea zilei, 21-12-2010 – “Avva Heremon cel din Schit”

Povestea zilei Fara comentarii

Se spunea despre avva Heremon cel din Schit, ca avea departe pestera de biserica, patruzeci mile, iar de lunca si de apa, de unde adica aducea zmicelele cele de finic, douasprezece mile. Si atata fiind de departe, nu s-a suparat batranul, ostenindu-se spre aducerea rucodeliei sale si a apei si spre mergerea la biserica in fiecare duminica, precum era randuiala.

Pateric

Povestea zilei, 20-12-2010 – “Sfantul Filagrie si punga cu o mie de galbeni”

Povestea zilei Fara comentarii

Era unul din sfinti, care se chema Filagrie si locuia in pustia Ierusalimului, lucrand cu osteneala, sa-si scoata painea. Si cum sta el in targ, sa-si vanda rucodelia, iata a pierdut cineva o punga cu o mie de galbeni. Gasind-o batranul, a stat intr-un loc zicand, trebuie sa vina cel ce a pierdut-o. Si iata venea plangand. Si luandu-l deosebi batranul, i-a dat-o. Si tinea pe dansul acesta, vrand ca sa-i dea oarecare parte. Iar batranul nu a primit. Si a inceput omul a striga: veniti de vedeti un om al lui Dumnezeu, ce a facut! Iar batranul, fugind pe ascuns, a iesit din cetate, ca sa nu se slaveasca.

Pateric

Povestea zilei, 17-12-2010 – “Avva Pimen si avva Timotei”

Povestea zilei Fara comentarii

Intrebat-a avva Timotei preotul pe avva Pimen, zicand:
– Este femeie in Egipt, care curveste si plata ei o da milostenie.
Si a zis avva Pimen:
– Nu ramane in curvie, caci se vede intr-insa roada credintei.
Si s-a intamplat de a venit mama preotului Timotei la dansul. Si a intrebat-o pe ea, zicand:
– Acea femeie a ramas curvind?
– Da si si-a mai facut adaos de ibovnici, dar inca si la milostenie.
Si a vestit avva Timotei lui avva Pimen. Iar el a zis :
– Nu ramane in curvie.
Venind iarasi mama lui avva Timotei, i-a spus:
– Stii ca stricata aceea cauta sa vina cu mine, ca sa te rogi pentru dansa si eu n-am primit-o.
Iar el auzind, i-a spus lui avva Pimen. I-a raspuns avva Pimen:
– Mai vartos tu te du si te intalneste cu dansa.
Si s-a dus avva Timotei si s-a intalnit cu dansa. Iar ea vazandu-l si auzind de la el cuvantul lui Dumnezeu, s-a umilit si a plans, zicand: eu de astazi inainte ma lipesc de Dumnezeu si nu voi mai curvi. Si indata intrand intr-o manastire, a placut lui Dumnezeu.

Pateric

Povestea zilei, 16-12-2010 – “Avva Spiridon vorbeste cu fica sa moarta”

Povestea zilei Fara comentarii

Se spunea iarasi despre avva Spiridon ca avea o fiica fecioara, evlavioasa ca tatal sau, anume Irina. Acesteia, un cunoscut i-a pus zalog un odor de mult pret. Iar ea, pentru mai buna pastrare, l-a ascuns in pamant. Si peste putin s-a dus din viata.
Deci,a venit dupa catava vreme cel ce a pus zalog si neafland-o pe fecioara, l-a apucat pe tatal ei, pe avva Spiridon, uneori tragandu-l iar alteori rugandu-l. Dar fiindca ii era jale batranului de paguba celui ce pusese zalogul, venind la mormantui fiicei sale, se ruga lui Dumnezeu ca inainte de vreme sa-i arate lui invierea cea fagaduita. Si, cu adevarat nu a gresit din nadejde, caci vie iarasi s-a aratat fecioara tatatui sau si locul insemnandu-l unde era ascuns odorul, s-a dus pristavindu-se. Si luand zalogul batranul, l-a dat celui al cui a fost.

Pateric

Povestea zilei, 15-12-2010 – “Avva Spiridon si talharii de la stana”

Povestea zilei Fara comentarii

Despre avva Spiridon se spunea, ca avea atata cuviosenie ca pastor, incat s-a invrednicit si sa fie pastor de oameni. El a si fost ales episcop al unuia din orasele Ciprului, pe nume Trimitunda. Si din multa lui smerenie, fiind episcop, mai pastea si oile.
La miezul noptii au intrat pe ascuns niste hoti in stana, incercand sa fure oi. Dar Dumnezeu, care-l pazeste pe pastor a scapat si oile, caci talharii au fost legaţi de stana de o putere nevazuta. La revarsarea zorilor a venit si pastorul la oi. Cand ii gasi cu mainile la spate, pricepu ce se intamplase, si, multumind lui Dumnezeu, ii dezlega pe hoti. Dupa ce i-a dascalit din belsug si i-a sfatuit sa se straduiasca sa traiasca din osteneli cinstite, si nu din faradelegi, le-a dat drumul, si un berbec pe deasupra, zicandu-le in gluma: ca sa nu pareti ca ati stat treji degeaba!

Pateric

Povestea zilei, 14-12-2010 – “Avva Sarmata sfatuieste fratele”

Povestea zilei Fara comentarii

L-a intrebat un frate pe avva Sarmata:
– Gandurile imi spun “nu lucra, ci manca, bea si dormi”.
– Daca-ti e foame, manca; daca insetezi, bea; daca ti-e somn, dormi.
S-a nimerit insa bine ca s-a dus alt batran la frate, iar fratele i-a spus ce-i zisese avva Sarmata. Batranul ii spuse: iata ce ti-a spus avva Sarmata; cand ti-e foarte foame, si ti-e sete de nu mai poti, atunci manca si bea; cand veghezi foarte mult, incat motai, atunci dormi. Asta ti-a spus batranul.

Pateric

« Precedenta