Povestea zilei, 6-03-2014 – “Deosebirea intre ganduri”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum putem să facem deosebirea între gândurile care ne vin de la Dumnezeu şi cele care vin de la cel-rău?

– Foarte simplu: gândurile care vin de la Dumnezeu duc spre bine, iar gândurile care vin de la cel-rău duc spre rău.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 5-03-2014 – “Dobandirea smereniei”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum ajungem să dobândim smerenia?

– În primul rând prin înlăturarea mândriei şi apoi rugându-ne lui Dumnezeu să ne dea smerenia, pentru că smerenia este un har fără de nume, smerenia este ceva mai presus de fire – smerenia ca smerită cugetare, adică să ne supunem cu mintea. Părintele Arsenie zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuţie. Smerenia înseamnă şi să nu te împotriveşti adevărului evident; Sfântul Apostol Petru, de exemplu, s-a împotrivit Domnului Hristos, când Domnul Hristos a vrut să-i spele picioarele, şi atunci Domnul Hristos a zis: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine” (Ioan 13, 8). Aşa că smerenia este absolut necesară pentru a-I sluji lui Dumnezeu.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei