Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate – nu-i lipseşte nimic – atunci să ştim că îi lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au nici copii, şi tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate, „în regulă”, îi zic unuia, „dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un Ceas (rânduiala Ceasurilor din Ceaslov), citeşte puţin din Evanghelie”. „Nu pot”, îmi spune. „Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie vreun bolnav”. „Cum să merg până acolo?”, răspunde. „Şi de ce să fac aceasta?”. „Du-te şi ajută pe vreun sărac din vecini”. „Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămadă de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea. Înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

– Părinte, se spune despre cei bătrâni că sunt: “Tari ca piatra”.

– Da. Acolo, lângă coliba mea, locuieşte un monah cipriot, Iosif din Karpasia. Are 106 ani (noiembrie 1990) şi încă se slujeşte singur. Unde mai afli în lume aşa ceva? Unii pensionari nici nu pot merge. Le slăbesc picioarele, se îngraşă din pricina statului pe scaun şi astfel se netrebnicesc. În timp ce dacă ar face ceva, s-ar ajuta mult pe ei înşişi. Pe bătrânul Iosif l-au luat la mănăstirea Vatoped. L-au spălat, l-au primenit, l-au îngrijit, dar acela le-a spus: „Cum am venit aici, m-am şi îmbolnăvit. Voi m-ați îmbolnăvit. Să mă duceţi la coliba mea să mor acolo”. Au fost nevoiţi să-l ducă înapoi. Într-o zi am mers să-l văd. „Ce faci?”, îl întreb. „Am aflat că ai fost la mănăstire”. „Da, am mers”, mi-a răspuns. „M-au luat cu maşina, m-au dus la mănăstire, m-au spălat, m-au curăţat, m-au îngrijit, dar m-am îmbolnăvit. «Să mă duceţi înapoi», le-am spus. Cum am ajuns aici, m-am făcut bine”. Nu vede, însă împleteşte metanii. O dată, când i-am trimis nişte fidea, a spus: „Ce, oare m-a crezut bolnav de tuberculoză Bătrânul Paisie de mi-a trimis fidea?”. Mănâncă fasole, năut, bob. Este foarte sănătos. Ca un voinic. Merge în două bastoane şi se duce de adună verdeţuri. Seamănă arpagic, aduce apă să-şi spele hainele, capul. Apoi îşi citeşte pravila, Psaltirea, îşi face canonul, “Doamne Iisuse…”.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan