– Părinte, se spune despre cei bătrâni că sunt: “Tari ca piatra”.

– Da. Acolo, lângă coliba mea, locuieşte un monah cipriot, Iosif din Karpasia. Are 106 ani (noiembrie 1990) şi încă se slujeşte singur. Unde mai afli în lume aşa ceva? Unii pensionari nici nu pot merge. Le slăbesc picioarele, se îngraşă din pricina statului pe scaun şi astfel se netrebnicesc. În timp ce dacă ar face ceva, s-ar ajuta mult pe ei înşişi. Pe bătrânul Iosif l-au luat la mănăstirea Vatoped. L-au spălat, l-au primenit, l-au îngrijit, dar acela le-a spus: „Cum am venit aici, m-am şi îmbolnăvit. Voi m-ați îmbolnăvit. Să mă duceţi la coliba mea să mor acolo”. Au fost nevoiţi să-l ducă înapoi. Într-o zi am mers să-l văd. „Ce faci?”, îl întreb. „Am aflat că ai fost la mănăstire”. „Da, am mers”, mi-a răspuns. „M-au luat cu maşina, m-au dus la mănăstire, m-au spălat, m-au curăţat, m-au îngrijit, dar m-am îmbolnăvit. «Să mă duceţi înapoi», le-am spus. Cum am ajuns aici, m-am făcut bine”. Nu vede, însă împleteşte metanii. O dată, când i-am trimis nişte fidea, a spus: „Ce, oare m-a crezut bolnav de tuberculoză Bătrânul Paisie de mi-a trimis fidea?”. Mănâncă fasole, năut, bob. Este foarte sănătos. Ca un voinic. Merge în două bastoane şi se duce de adună verdeţuri. Seamănă arpagic, aduce apă să-şi spele hainele, capul. Apoi îşi citeşte pravila, Psaltirea, îşi face canonul, “Doamne Iisuse…”.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan