Stramosii de IOAN ALEXANDRU

Poezie Fara comentarii

Stramosii de IOAN ALEXANDRU

Oricat le era vatra de saraca
traiau mai mult cei vachi si mai usor
Langa parinti o viata sa traiasca
Si inca una langa pruncii lor

Dupa ce intreaga mostenire
Se stia ajunsa-n locul sfant
Satui de zile si de fericire
Plecau stramosii de aici cantand

Dupa ce-asezau pe indelete
pentru suflet ce era mai greu
Intorsi senini cu fata la perete
Se stramutau la bunul Dumnezeu

Nu puteau muri fara sa-si lase
Intreaga avutie celor vii
Matusalemi cu barbi evlavioase
Incap intr-un mileniu doi sau trei

Ce-i mai de pret sa nu se risipeasca
Frumusetea lumilor de la-nceput
Cateva fapturi s-o tainuiasca
Prin care focul vesnic a trecut

Sa nu se uite sa nu-l bage-n seama
Cuvantul sta in veac nemuritor
Ca limba intr-un clopot de arama
Cu cat il bate-i mai rasunator

Unde sunt multi e gata sa se piarda
In graba mare ce avem mai sfant
Era de-ajuns luceferii se arda
Sa se stravada celalalt pamant

Jnepii – Radu Demetrescu Gyr

Poezie Fara comentarii

Jnepii – Radu Demetrescu Gyr
– scrisă în închisoarea Aiudului

Suntem jnepii, mergem înainte
la-nălţimi de foc deasupra stepii ;
ne zdrelim de cuie şi de ţinte
şi-ndârjiţi, cu ghearele, cu ţepii,
ne-mbulzim pe lespedea fierbinte,
mergem înainte, suntem jnepii.

Strâmbi, chirciţi, târâş pe brânci, pe coastă,
trebuie să biruim genunea.
Nu ne temem câte râpi ne-adastă,
n-auzim cum mormăie furtuna,
ştim atât, că mergem sus pe creastă.
Suntem jnepii şi urcăm întruna.

Râd de-mpleticita noastră turmă
brazi trufaşi cu vârful lung de fiere;
râsul lor, năvala nu ne-o curmă
şi muşcăm din piatră cu putere
şi-i lăsăm pe povârniş în urmă.
Suntem jnepii, mergem în tăcere.

Dacă-n calea noastră sar şuvoaie,
le sorbim cu sete neînfrântă.
De ne-mproaşcă roca cu pietroaie,
răzvrătirea ei mai mult ne-avântă.
Totul ne-ntărâtă, nu ne-ndoaie –
Suntem jnepii şi trăim din trântă.

Poate înspre culmea cu mari focuri
trecem peste sânge şi morminte.
Poate ne vom sfâşia de blocuri –
nu-i nimic, călcăm pe oseminte.
Sus ne-aşteaptă vulturii, în ciocuri
cu cununa spaţiilor sfinte.
Suntem jnepii, mergem înainte.

Cantecul potirului – de Nichifor Crainic

Poezie Fara comentarii

Cantecul potirului – de Nichifor Crainic
– scrisa în închisoarea Aiudului

Când holda de seceri tăiată fu gata
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice ‘n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele’n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu’ Cristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele Crucii,
Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii
Iar pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e faţa lui Domnu’ Cristos.

Şi iată potirul la gură te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Hrăneşte-mă carne de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin Tine,
Tu pâinea de-apururi a neamului meu.

Din curpenul viţei ce-nconjură crama,
Bunica şi mama
Au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:
-Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos!

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul şi tata
În joc de călcâie zdrobind nestemate,
Ce varsă ca rana şuvoaie’nspumate,
– Copile, grăiră, ăst must sângeros
E-al Domnului nostru Cristos.

Si iată potirul la gură te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Adapă-mă, sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu’n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-Te’n vie şi vezi-Te’n grâne
Şi sângeră’n struguri şi frânge-Te’n pâne,
Tu, viaţa de-apururi a neamului meu .

Îndemn Frăţesc – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Poezie Fara comentarii

Îndemn Frăţesc

Fii pribegi ai ţării mele
Necăjiţi printre străini
Nu uitaţi menirea noastră
De Români şi de Creştini!

Cu dragoste curată
Ca fraţii petrecând,
Păstrând neprihanită
Credinţa prin străini!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti,
La “sânul Maicii Noastre”
Celei duhovniceşti!

În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiţi!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

O, OM!

Poezie, Sfinti Romani 3 Comentarii

O, om!
preluată de Sf. Ioan Iacob Hozevitul după Traian Dorz

O, om ce mari raspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui in scris sau grai,
De pilda ce la altii dai,
Caci ea mereu, spre iad, sau rai,
Pe multi o sa-i indrume.

Citeste mai departe…

Antiteze – Radu Demetrescu Gyr

Poezie Fara comentarii

Antiteze
N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi,
Surîd numai acei care suspină,
De n-ai fi rîs, n-ai fi ştiut să gemi,
De n-ai fi plîns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mîna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după un colţ de rai,
De n-ai purta un strop de iad în tine.

Citeste mai departe…

IMNUL ROMÂNESC – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Poezie 3 Comentarii

IMNUL ROMÂNESC – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, români!
Având credinţa-n suflet
Şi arma sfântă-n mâini.

În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiţi!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul “Maicii voastre”
Celei duhovniceşti!

În pavăza credinţei
Fiind adăpostiţi,
La vreme de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.

Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
În “plaiul” cel dorit.

De somnul nesimţirii
Să nu mai dormitaţi,
Că “zorii mântuirii”
Se-arată la Carpaţi

Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!

De vom păzi unirea
Si “Crezul din stramoşi”,
Vom fi şi jos, în lume,
Şi-n ceruri glorioşi!

În scumpa noastră ţară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune
Cu nume secular.

Din groapa stricăciunii,
Săpată de “tiran”,
Se va scula cu slavă
“Răsadul lui Traian”.

Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creştini,
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!

Urmatoarea »