Tânărul are nevoie de un povăţuitor duhovnicesc, care să-l sfătuiască şi de care să asculte, ca să călătorească cu siguranţă duhovnicească, fără primejdii, fără frică şi fără să se împotmolească. Fiecare om, cu cât creşte, cu cât înaintează în vârstă, cu atât dobândeşte experienţă şi de la sine, şi de la alţii. Un tânăr nu are această experienţă. Unul în vârstă foloseşte experienţa dobândită de la sine şi de la alţii pentru a-l ajuta pe tânărul neexperimentat să nu facă gafe. Atunci când tânărul nu ascultă, face experienţe cu sine însuşi. În timp ce dacă ascultă, va avea câştig. Au venit la Colibă nişte tineri de la o organizaţie creştină şi strigau cu convingere: “Nu avem nevoie de nimeni. Vom găsi singuri drumul!”. Cine ştie? Or fi fost constrânşi şi de aceea s-au răzvrătit. Când au fost să plece, m-au întrebat pe unde să coboare să ajungă în drumul ce duce spre mănăstirea Iviru. “Pe unde să mergem?”, m-au întrebat. “Bine, măi băieţi, dar voi aţi spus că singuri veţi găsi drumul; nu aveţi nevoie de nimeni, n-aţi spus aşa mai înainte? Dacă veţi pierde acest drum, vă veţi chinui puţin, dar veţi afla pe cineva mai jos, care vă va spune: «Pe aici trebuie să mergeţi». Dar drumul celălalt, către cele de sus, către cer, oare cum îl veţi afla voi singuri, fără povăţuitor?”. Atunci unul dintre ei a spus: “S-ar putea să aibă dreptate Bătrânul”.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan