Mucenicia Sfinţilor Brâncoveni – Scrisoarea trimisă Dogelui Veneţiei Andrea Menno, ambasadorul veneţiei la Ţarigrad (Istambul), prezent înziua de 15 august 1714 la execuţie

“Duminică 15 august de dimineaţă s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi unui boier care îi era vistier .

Iată cum s-a făcut:
Încă de dimineaţă sultanul Ahmet se puse într-un caic împărătesc şi veni la seraiul zis foişorul Ialikiacs, pe canalul Mării Negre, în faţa căruia era o mică piaţă, unde au adus pe Brâncoveanul Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul, la oarecare depărtare, un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, fură întrebaţi de voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi.
Glasul cel înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu răsună şi zise, spăimântat de această insultă: “Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut, am pierdut. Să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seama de moarte: priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit; credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa cea pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta“.

La aceste cuvinte, Ahmet se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele.

Gâdele înfiorător, ridică securea şi capul marelui vistier Enache Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi se începu cu uciderea copiilor. Când gâdele ridică securea la capul feciorului celui mai tânăr al domnitorului. Beizadea Mateiaş, numai de 16 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii lui şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă Părintele său, Domnul, al cărui cap căzu în urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: “Mai bine mori în legea creştinească decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ“.

Copilaşul ascultă şi, ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: “Vreau să mor creştin, loveşte!”

În urmă ucise şi pe Brâncoveanu.

O, Doamne! O, Doamne! Pana îmi tremură când vă scriu, Excelenţă, ceea ce am văzut…
Mă întreb [dacă] putut-a fi de faţă cineva să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr-tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său, care se apropiase de al copilului…părea a-l îmbrăţişa…

Gâdele, stropit de sângele creştinesc, face un salut sultanului şi se retrage. Sultanul, însoţit de plenipotenţiarii Germaniei, Rusiei, Angliei, se ridică să plece. Văzându-i cu ochii lăcrimaţi, spuse sultanul că regretă acum ceea ce a săvârşit”.

fragment din cartea “Icoana noilor martiri ai pământului românesc” Editura Bonifaciu

Vezi şi:

• Dan Puric si jertfa Martirilor Brancoveni
• Jertfa roditoare a Sfinţilor Martiri Brâncoveni
• Sfinţii martiri Brâncoveni
• AVEM PE BRANCOVEANU PILDA TARE… – pe Razboi întru cuvânt

Sabia şi coroana

Demult, un mare împărat a vrut să încerce înţelepciunea copilului său, moştenitorul tronului, şi a aşezat pe o masă coroana şi sabia lui. Chemându-şi fiul, i-a cerut să se gândească bine şi să aleagă ce îi este mai de folos în viaţă. Băiatul a ales sabia.
– De ce tocmai sabia, l-a întrebat regele?
– Pentru că prin sabie, pot câştiga şi păstra coroana.
– Aşa este, fiul meu, ai făcut o alegere bună. însă ţine minte: la fel este şi calea pe care trebuie să o urmeze fiecare om, fie el rege sau ţăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poţi folosi în viaţă, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinţa şi cu tine însuţi. Credinţa înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poţi cuceri şi păstra coroana, însă Crucea o avem cu toţii şi numai prin ea putem primi şi păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiţi asta, fiul meu!

“Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate.” (Sfântul Isaac Sirul)

“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” – Leon Magdan